Cum au fost create ţestoasele în “Ţestoasele Ninja”
Vara asta am fost invadaţi pe marile ecrane de celebrele ţestoase ninja, mâncătoare de pizza. După unii un film bun, după alţii exact contrariul, dar un singur lucru e sigur: partea tehnică a filmului este realizată extrem de bine.
Într-un video trimis de echipa de la ILM care s-a ocupat de efectele speciale ale filmului celor de la Wired, vedem cum au fost transformaţi patru tipi în costume albe în cele patru ţestoase ninja. Şi e o muncă impresionantă. Pe deasupra se pare că avem şi scene improvizate de cei patru, cum ar fi scena cu liftul, una din cele mai amuzante scene din film, care a fost făcută la sugestia actorilor care “se jucau” între duble.
Pablo Herman, supervizor VFX al celor de la ILM, spune desprecum a apărut scena din lift:
“Am filmat ceva cu iPhone-ul în prima săptămână la New York, pe un acoperiş, iar actorii dansau pur şi simplu în jurul lui Megan Fox, se prosteau. Se distrau foarte bine împreună şi exista şi chimie între ei, se bucurau că vor fi ţestoasele”
Sursa: io9.com