Babardeală cu bucluc sau porno balamuc și Malmkrog, marii câștigători la Premiile Gopo 2022

Marți, pe 3 mai, în Sala Ion Caramitru a  Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVI-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimul an.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, scris și regizat de Radu Jude și produs de Ada Solomon (MicroFILM), a fost desemnat Cel mai bun film în urma procesului de votare la care au participat 650 de profesioniști din lumea filmului autohton. Protagonista lui, Katia Pascariu, a obținut Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, oferit de Aqua Carpatica. 

Cele mai multe trofee au fost adjudecate de Malmkrog, care i-a adus cineastului Cristi Puiu Premiul pentru Cea mai bună regie, oferit de Banca Transilvania. Producția a fost premiată și pentru Cea mai bună imagine – Tudor Vladimir Panduru RSC, Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură – Dana Roșeanu, Elena Tudor și  Manuela Tudor, Cele mai bune costume, oferit de Cellini Oanei Păunescu și Cele mai bune decoruri Cristina Paula Ana Barbu.

Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, oferit de Promenada by NEPI Rockcastle, i-a revenit lui Bogdan Farcaș, protagonistul Neidentificat (r. Bogdan George Apetri), film recompensat cu un trofeu Gopo și pentru Cel mai bun scenariu, oferit de Dacin Sara cineaștilor Iulian Postelnicu și Bogdan George Apetri.

Ioana Flora a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul din Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu), iar Alexandru Potocean a fost desemnat Cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), premiat la această ediție și pentru Cel mai bun debut

România Sălbatică, filmul regizat de Dan Dinu, care explorează complexitatea naturii din țara noastră, a fost desemnat Cel mai bun documentar și a obținut alte două trofee Gopo la categoriile Cea mai bună muzică originalăAlexei Țurcan și Cel mai bun sunetDan Ștefan Rucăreanu, Ioan Filip și Matei Vasilache.

La categoriile de scurtmetraj, premiile au fost oferite filmelor Prin oraș circulă scurte povești de dragoste (r. Carina Gabriela Dașoveanu), desemnat Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, și Același vis (r. Vlad Petri), recompensat cu trofeul Gopo la categoria Cel mai bun scurtmetraj documentar. La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către Another Round/ Încă un rând (r. Thomas Vinterberg), distribuit de Bad Unicorn, iar Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box-office a fost acordat anul acesta lungmetrajului Tabăra, regizat de Vali Dobrogeanu.

Cel mai bun film de lungmetraj

BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC

producător: Ada Solomon| România (microFILM)

Cea mai bună regie

Cristi Puiu pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun actor în rol principal

Bogdan Farcaș pentru rolul Florin Iespas din filmul Neidentificat

Cea mai bună actriță în rol principal

Katia Pascariu pentru rolul Emi din filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

Cel mai bun actor în rol secundar

Alexandru Potocean pentru rolul Mircea din filmul Câmp de maci

Cea mai bună actriță în rol secundar

Ioana Flora pentru rolul Mirela din filmul Otto Barbarul

Cel mai bun scenariu

Iulian Postelnicu, Bogdan George Apetri pentru filmul Neidentificat

Cea mai bună imagine

Tudor Vladimir Panduru RSC pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun montaj

Cătălin Cristuțiu pentru filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

Cel mai bun sunet

Dan Ștefan Rucăreanu, Ioan Filip și Matei Vasilache pentru filmul România Sălbatică

Cea mai bună muzică originală

Alexei Țurcan pentru filmul România Sălbatică

Cele mai bune decoruri

Cristina Paula Ana Barbu pentru filmul Malmkrog

Cele mai bune costume

Oana Păunescu pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

Dana Roșeanu, Elena Tudor și  Manuela Tudor pentru filmul Malmkrog

Cel mai bun film de debut

Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu) 

Cel mai bun documentar

România Sălbatică r. Dan Dinu, producători: Tudor Giurgiu, Matei Truța, Vlad Rădulescu | România (NTD Film, Libra Films, HBO Europe, Avanpost Media)

Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune

Prin oraș circulă scurte povești de dragoste r. Carina Gabriela Dașoveanu | România (U.N.A.T.C. I.L. Caragiale)

Cel mai bun scurtmetraj documentar

Același vis r. Vlad Petri, producător: Vlad Petri |România (Activ Docs)

Tânără speranță 

Laurențiu Răducanu pentru imaginea lungmetrajelor După 40 de zile, Poate mai trăiesc și azi și a scurtmetrajelor When Night Meets Dawn, Interfon 15

Cel mai bun film european

Another Round / Încă un rând r. Thomas Vinterberg | Danemarca (distribuitor: Bad Unicorn)

Premiul pentru Întreaga carieră

Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Premiul Special

Pompiliu Avram, Mihai Mihăilescu și Constantin Nica

Premiul publicului

Tabăra (r. Vali Dobrogeanu)

Foto: APFR / ©Miluță Flueraș

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim