Surprize şi certitudini la Globurile de Aur 2018
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri și Lady Bird – marii câștigători la capitolul filme, în timp ce Big Little Lies și The Handmaid’s Tale au dominat capitolul seriale la Globurile de Aur 2018
Duminică noapte a avut loc la Beverly Hills ceremonia de decernare a premiilor Globurile de Aur 2018, premiile oferite în fiecare an de Asociația Presei Străine de la Hollywood. Anul ăsta, onoarea de a prezenta ceremonia I-a revenit lui Seth Meyers, prezentatorului show-ului Late Night with Seth Meyers de la NBC. Show-ul a avut loc într-o perioadă destul de tensionată la Hollywood, cauzată de recentele dezvăluiri despre cazurile de hărțuire sexuală în care au fost implicați câțiva grei din lumea filmului.
An de an ceremonia de decernare a Globurilor de Aur ne aduce destule surprize, atât la capitolul nominalizări cât și mai ales atunci când se anunța câstigatorii. Totuși, parcă în acest an, la fel că anul trecut, surprizele au fost mai puține iar cei la care se astepotau cei mai mulți au câștigat premiile la categoriile majore. La capitolul filme, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri a câștigat patru premii, între care și cel pentru cel mai bun film-dramă. Trei premii a câștigat Lady Bird, printre care și cel pentru cel mai bun film-comedie.
La capitolul seriale și mini-serii, marii câștigători au fost The Handmaid’s Tale, pentru cel mai bun serial – dramă și Big Little Lies pentru cea mai bună mini-serie. Cel mai bun serial – comedie a fost desemnat show-ul Amazon The Marvelous Mrs. Maisel. Cel mai interesant lucru pe care îl observăm la câștigătorii amintiți până acum este că e vorba de povești care au în centru femei puternice, un posibil efect al scandalurilor sfârșitului de an 2017 de la Hollywood. Totuși n-ar trebui prin asta să le luăm din merite acestor povești.
Ceremonia din acest an a stat sub semnul recentelor scandaluri de care am amintit mai sus, show-ul nemaifiind la fel de lejer că în anii anteriori . Punctul central prezent în toate discursurile de pe scenă a fost reprezentat de atragrerea atenției asupra sexismului, abuzului și a rasismului prezent la Hollywood. Mulți dintre participanti au purtat ținute negre, iar un consens general al serii a fost că trebuie să se termine cu cultura corporatistă care sprijină abuzatorii și închide gura persoanelor abuzate.
Elisabeth Moss, Laura Dern și Nicole Kidman, câștigatoare la capitolul actrițe în seriale/mini-serie, au ținut duiscursuri în care au dedicat premiile câștigate femeilor curajoase, care au ieșit și au vorbit împotriva acuzatorilor lor. Kidman și-a dedicat premiul mamei sale, o activistă pentru drepturile femeilor. Același tip de discurs l-a avut și Frances McDormand la acceptarea premiului pentru cea mai bună actriță pentru rolul din Three Billboards…
O surpriză mare, acum când ne îndreptăm spore ceremonia de acordare a premiilor Oscar, este faptul că niciunul dintre filmele care au așteptări mari pentru Oscaruri nu au avut niciun premiu la Globuriule de Aur. Nici Dunkirk, nici The Post, dar nici favoritul din ochii multora, Call Me By Your Name. Nici The Shape of Water nu pare să aibă mari șanse, deși a câștigat premiiile pentru cel mai bun regizor și cea mai bună coloană sonoră.
Lista completă a câștigătorilor la Globurile de Aur 2018 poate fi consultată AICI.