Cele mai bune seriale văzute în 2017

O listă subiectivă a celor mai bune seriale văzute în 2017
Acum că am intrat deja cu adevărat în noul an și deja v-am prezentat cele mai bune filme văzute în 2017, hai să trecem și la lista cu cele mai bune seriale văzute în 2017. Avem o listă puțin mai lungă decât de obicei și asta doar pentru că în ultimul an s-au lansat foarte multe seriale foarte bune. Intrarea serviciilor de streaming ca Netflix, Hulu sau Amazon în business-ul de creare conținut cu bugete crescute de la an la an ne aduce tot mai multe seriale tot mai bune. Asta pentru că acestea oferă un mediu de lucru foarte bun pentru cineaștii independenți să își expună muncă.
Ca în fiecare an, o să spun că lista se bazează majoritar pe seriale noi, apărute în 2017, altele vechi apărând în listă doar dacă în 2016 un serial deja existent a avut parte de niște schimbări majore sau am descoperit un serial puțin mai vechi, dar care chiar merită pus într-o listă cu cele mai bune seriale dintr-un an. Un fel de reparație morală că nu a ajuns când a debutat, ca să zic așa.
Mindhunter
Cel mai bun serial văzut de mine anul trecut, și chiar și unul din cele mai bune seriale create de Netflix până acum, e Mindhunter. Un serial despre criminali în serie care nu are prea mult sânge și nici prea multe crime. Serialul se axează pe nașterea departamentului de analiză criminală al FBI-ului și mai ales pe nașterea noțiunii de criminal în serie în SUA. Serialul este produs de Charlize Theron și David Fincher, cel care a și regizat câteva episoade. Interpretările dau plus-valoare lui Mindhunter, dar în evidență iese necunoscutul Cameron Britton, cel care îl interpretează pe „Co-Ed Killer”. De asemenea, relația dintre agentul Holden Ford (Jonathan Groff) și Ed Kemper e în centrul primului sezon, deși interesant e că serialul se bazează pe relațiile agentului Ford cu partenerul său, cu colegii și cu iubiat sa. Dar nu vă spun mai mult decât că vă recomand cu căldură să îl vedeți chiar dacă trailerul nu v-a convins. N-o să regretați.
The Handmaid’s Tale
Foarte aproape de Mindhunter și astfel de a fi cel mai bun serial văzut în 2017, The Handmaid’s Tale e adaptarea romanului distopian cu același nume scris de Margaret Atwood. Dar de ce e The Handmaid’s Tale în topul celor mai bune seriale de anul trecut? Pe lângă povestea bine conturată, interpretările de excepție sau valoarea de producție per ansamblu, unul din marile sale atu-uri este cât de actuală pare povestea în situația mondială din 2017-2018. În lumea în care Trump e președintele SUA, PSD-ul face ce vrea din România, un viitor ca cel văzut în The Handmaid’s Tale pare din ce în ce mai aproape de realitate.
Dark
Dark este primul serial original Netflix realizat în germană, dar asta nu înseamnă că face rabat la calitate. Numele este extrem de potrivit, atmosfera serialului fiind destul de dark, având acțiunea plasată în pădure, în camere și beciuri întunecate și chiar și într-o peșteră. O atmosferă care cere ca Dark să fie privit seara, după întunecare, exact cum se spun poveștile scary seara, la focul de tabără. De asemenea, Dark amintește de primul sezon Twin Peaks prin structură și atmosferă, având în vedere că acțiunea are loc într-un orășel mic, care se bazează pe o uzină mare din zonă pentru supravietuirea locuitorilor. Plus că serialul se bazează mult pe secretele și interacțiunea celor din oraș. Cu toate aceste asemănări, Dark stă pe propriile picioare și nu este doar o copie ieftină a unui serial de succes. De văzut pentru fanii Twin Peaks și pentru toți fanii genului.
Billions
În 2017 am „găsit” Billions și am trecut prin primele 2 sezoane într-un tur de forță. Un serial care nu pare la fel de greu ca celelalte de până acum, Billions e un serial care e atât fun, cât și smart. Cu acțiunea în lumea finanțelor, avem parte de doi protagoniști care își fac treaba cu brio: Paul Giamatti și Damian Lewis. Un serial în care personajul pozitiv pare a fi la prima vedere Bobby Axelrod, un finanțist care își face dealurile de cele mai multe ori la limita legii, în timp ce personajul negativ pare Chuck Rhodes, procurorul care încearcă să îl infunde pe Bobby pentru a avansa în cariera politică. Însă niciunul dintre protagoniști nu este alb sau negru, fiecare are partea lui de secrete murdare care vor ieși la suprafață.
The Deuce
De la creatorul The Wire, unul din cele mai bune serial TV făcute vreodată, vine și noua dramă HBO The Deuce. Serialul ne arată cum a luat naștere industria porno din New York în anii ’70 și beneficiază de o distribuție de zile mari condusă de James Franco și Maggie Gyllenhaal. The Deuce este o poveste despre sex, putere și prețul plătit pentru ele. Dar ce face ca The Deuce să fie mai bun și să se diferențieze de alte povești care ne prezintă industria XXX din anii ’70, este felul în care vede această industrie ca orice alt job, cu aceleași problemel și pretenții ca în oricare alte industrii.
Big Little Lies
Big Little Lies a început ca o mini-serie bazată pe romanul omonim scris de Liane Moriarty, însă după succesul fiulminant înregistrat la începutul lui 2017 s-a transformat într-un serial care va reveni în 2019 cu un nou sezon. Avem un prim sezon care ne vorbește despre o crimă, însă spre deosebire de serialele obișnuite unde știm de la început măcar cine e victima, dacă nu și criminalul (fanii Columbo știu despre ce vorbesc), în Big Little Lies trebuie să așteptăm până la ultimul episod pentru a afla cine este victima și cine este criminalul. Și binenteles că pana atunci intrăm în viețile locuitorilor din Monterey, California, în familiile și căsniciile celor trei protagoniste (Nicole Kidman, Reese Whiterspoon, Shailene Woodley), lucru care nu ne ajută să ne dăm seama cine sunt victima/criminalul.
Twin Peaks: The Return
Unul din cele mai așteptate evenimente ale lui 2017, reîntoarcerea lui Twin Peaks este și o reintoarecere la formă pentru David Lynch, care a regizat toate episoadele noului sezon. E destul de greu să faci o descriere scurtă a ceea ce se întâmplă în noul sezon al serialului, dar în mare acțiunea are loc la 25 de ani după ce agentul Dale Cooper a fost sechestrat în spațiul de tip purgatorial numit Black Lodge de către dublura sa, acesta pornește într-o călătoria multi-dimensională pentru a reveni la forma sa inițială. Un must see pentru orice fan Lynch și pentru orice fan al seriilor originale Twin Peaks.
Brockmire
Nu știu câți dintre voi au auzit de Brockmire, o comedie despre un announcer de baseball care semnează cu o echipă de ligă inferioară pentru a încerca să revină la zilele de glorie când anunța pentru marile echipe din US. Totul după ce în urmă cu 10 ani a fost obligat să demisioneze de la o echipă de top pentru că a suferit o cădere nervoasă în timpul unui meci, lucru care a dus la un meci plin de înjurături și profanitati. Totul din cauză că soția îl înșela. Deși serialul este bazat pe un personaj dezvoltat de protagonistul Hank Azaria pentru Funny or Die, totul funcționează foarte bine, iar rezultatul final este chiar funny fără să te ducă cu mintea la un sketch marca Funny or Die. Brockmire reușește să scoată la suprafață latura comicape care o are super-dezvoltată Hank Azaria.
Taboo
Pentru cei care apreciază o ficțiune istorică, combinată cu elemente supernaturale, cel mai bun serial din 2017 de urmărit a fost Taboo. Cu un Tom Hardy de zile mari în rolul principal, Taboo nu cade în capcana multora dintre dramele istorice care devin monotone și plictisitoare. În schimb oferă interpretări de excepție, o atmosferă apăsătoare și o poveste originală. De văzut, ca orice de pe această listă.
Philip K Dick’s Electric Dreams
Pentru un fan mare Philip K Dick, anuntuyl că se pregătește o serie de antologii bazată pe scrierile sale m-a ținut ca pe ace. Având în vedere ce a scris Dick în întreaga sa acriera, era deja clar că Philip K Dick’s Electric Dreams se vrea un nou Black Mirror, dar bazat pe poveștile unui cunoscut autor SF. O să spun doar atât: dacă ești un fan Philip K Dick, dacă ești un fan al filmelor și scrierilor SF sau dacă ești fanul poveștilor de genul celor din Black Mirror, noul serial Electric Dreams este pentru ține. Vei avea parte de surprize plăcute în privința tematicilor episoadelor , dar și în privința distributiiei episoadelor.
Suburra
Exact cum am avut mai sus primul serial german marca Netflix, avem și Suburra, primul serial original italian marca Netflix, un prequel al filmului cu același nume din 2015. Am putea compara Suburra cu The Wire având în vedere că ambele oferă o privire de ansamblu asupra corupției din orașul în care are loc acțiunea (Roma vs. Baltimore). Se pare că Netflix are noroc la primele sale seriale originale localizate în Europa, Suburra și Dark fiind amândouă seriale care merită să fie în lista celor mai bune seriale văzute în 2017.
BONUS: Umbre II.
Am ales ca bonus să pun aici și sezonul 2 din Umbre, care a apărut la HBO România spre sfârșitul anului, pentru că e o realizare importantă pentru un serial românesc. Resurse impresionante au fost desfășurate lpentru producția Umbre, s-au folosit oeste 100 de locații, toată producția având un nivel ridicat pentru România, ca și costuri și complexitate. Da, știu, încă are scăpări și normal că dacă era vorba de un serial internațional nu ar fi ajuns în listă, dar trebuie încurajate producțiile locale. Doar așa putem crește și putem ajunge să avem producții din ce în ce mai bune. Și, cine știe, poate ajungem și la primul serial românesc original Netflix. Speranța moare ultima.