Sezonul 3 La Casa de Papel apare pe 19 iulie

La Casa de Papel

Netflix a anunțat data de lansare a sezonului trei din mult-așteptatul La Casa de Papel: 19 iulie 2019

După ce în aprilie anul trecut cei de la Netflix au anunțat că vor produce și un al treilea sezon al serialului de mare succes La Casa de Papel, toată lumea aștepta cu mare interes cele mai noi informații despre noul sezon. Și este și normal având în vedere că cel de-al doilea sezon a avut un final care ar fi putut ține loc și de final al serialului. În sfârșit, în luna octombrie am primit vestea cea mare: au început filmările la noile episoade, eveniment marcat cu un teaser care să ne facă să așteptăm cu sufletul la gură viitoarele aventuri ale Profesorului și ale găștii lui.

Deși azi e 1 aprilie, Netflix nu glumește când ne anunță data lansării sezonului trei din La Casa de Papel: 19 iulie 2019. Așadar, în mijlocul acestei veri, vom avea încă un motiv să stăm în casă și să ne ascundem de canicula care cel mai probabil va pune stăpânire pe România (exceptând binenteles Bontida și Electric Castle, unde sigur vine ploaia, că altfel nu mă mai joc). Din nou, anunțul a fost făcut sub forma unui teaser, care de data asta cuprinde câteva, puține imagini din noile episoade ale serialului.

Nu primim foarte multe informații din noile imagini, dar ne putem da seama că Profesorul și gașca lui vor trebui să fugă din nou, având în vedere că poliția e pe urmele lor. Să fie în urma celor întâmplate în primele două sezoane? Să fie o nouă lovitură dată cauza? Cel mai probabil e vorba de prima variantă, dar sigur vom afla mai multe când vom primi un trailer în adevăratul sens al cuvântului. Dacă nu, în 19 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *