“Breaking Bad”, marele câştigător la premiile Emmy de anul acesta
Azi noapte la Los Angeles a avut loc a 66-a ediţie a Galei Premiilor Emmy, găzduită de Nokia Theater şi prezentată de Seth Meyers, gazda show-ului Late Night de la NBC. Anul acesta, marii câştigători au fost serialele Breaking Bad şi Modern Family şi, surprinzător, mini-seria Sherlock: His Last Vow.
Începem cu capitolul certitudini. Premiile luate de Breaking Bad, serialul care şi-a difuzat ultimele episoade în toamna anului trecut, nu au venit ca o surpriză, deşi poate mulţi ar fi crezut că la capitolul actor în rol secundar ar fi meritat premiul mai mult Peter Dinklage pentru Game of Thornes. Nici premiile luate de Modern Family nu au venit neapărat ca o surpriză, deşi mulţi s-ar fi aşteptat ca anul acesta să vedem şi alţi câştigători la categoria de comedie. Însă ştim bine că marele câştigător de la Golden Globes la această categorie, Brooklyn Nine-Nine, a primit o singură nominalizare la Emmy, Andre Braugher pentru rol secundar, dar fără sorţi de izbândă. Julia Louis-Dreyfuss a câştigat pentru a treia oară premiul pentru cea mai buna actriţă într-un rol principal pentru serial de comedie pentru Veep. O fază amuzantă a avut loc în timp ce actriţa se îndrepta spre scenă pentru a accepta premiul, când Bryan Cranston a prins-o şi a sărutat-o pasional, ca răspuns la miştourile shimbate de cei doi mai devreme în legătură cu rolul minor al lui Cranston în Seinfeld. La reality-show, pentru a zecea oară, câştigător a fost The Amazing Race.
La capitolul surprize, am avut parte de câteva anul acesta. Cea mai mare vine de la mini-seria britanică Sherlock: His Last Vow, care a câştigat prin actorii Benedict Cumberbatch pentru cel mai bun rol principal şi Martin Freeman pentru cel mai bun rol secundar, dar şi prin creatorul Steven Moffat, care a câştigat pentru scenariu. Este primul an în care Sherlock câştigă vre-un premiu, iar supriza este cu atât mai mare cu cât Cumberbatch a câştigat la categoria la care şanse mari păreau să aibă Billy Bob Thronton pentru Fargo şi Mark Ruffalo pentru filmul marca HBO The Normal Heart. Nici Martin Freeman nu parea favorit, având în vedere că era într-o categorie cu alţi trei actori din The Normal Heart plus Colin Hanks din Fargo (serial pentru care Freeman a fost nominalizat la categoria rol principal într-o mini-serie).
O altă surpriză a fost faptul că serialul HBO Game of Thrones, dar şi cei de la Netflix, au mers cu mâna goală acasă. Cum spuneam ceva mai sus, cel mai multy poate surprinde faptul că Peter Dinklage, care a făcut cel mai bun sezon al său, a pierdut în faţa lui Aaron Paul (Breaking Bad).
Un moment emoţionant a fost tributul ţinut în memoria lui Robin Williams, ţinut de vechiul său prieten Billy Crystal.
https://www.youtube.com/watch?v=q86u0bDE17w
Mai jos aveţi lista completă a câştigătorilor de anul acesta (AICI puteţi vedea toţi nominalizaţii):
Cel mai bun actor secundar într-un serial de comedie
Ty Burrell, Modern Family
Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie
Louie, „So Did the Fat Lady” (Louis CK)
Cea mai bună actriţă secundară într-un serial de comedie
Allison Janney, Mom
Cea mai bună regie pentru un serial de comedie
Modern Family, „Vegas” (Gail Mancuso)
Cel mai bun actor principal într-un serial de comedie
Jim Parsons, The Big Bang Theory
Cea mai bună actriţă principală într-un serial de comedie
Julia Louis-Dreyfus, Veep
Cea mai bună competiţie de tip reality show
The Amazing Race
Cel mai bun scenariu pentru o miniserie, film sau dramă
Steven Moffat, Sherlock: His Last Vow
Cea mai bună actriţă secundară într-o miniserie sau un film
Kathy Bates, American Horror Story: Coven
Cel mai bun actor secundar într-o miniserie sau film
Martin Freeman, Sherlock: His Last Vow
Cea mai bună regie pentru o miniserie, film sau dramă
Colin Bucksey, Fargo
Cea mai bună actriţă principală într-o miniserie sau un film
Jessica Lange, American Horror Story: Coven
Cel mai bun actor principal într-o miniserie sau un film
Benedict Cumberbatch, Sherlock: His Last Vow
Cea mai bună miniserie
Fargo
Cel mai bun film de televiziune
The Normal Heart
Cel mai bun scenariu pentru o emisiune-varieteu
Sarah Silverman: We Are Miracles
Cea mai bună regie pentru o emisiune-varieteu
67th Annual Tony Awards (Glenn Weiss)
Cea mai bună emisiune-variete
The Colbert Report
Cel mai bun actor secundar într-un serial dramă
Aaron Paul, Breaking Bad
Cea mai bună regie pentru un serial dramă
True Detective, „Who Goes There” (Cary Joji Fukunaga)
Cea mai bună actriţă secundară într-un serial dramă
Anna Gunn, Breaking Bad
Cel mai bun scenariu pentru un serial dramă
Breaking Bad, „Ozymandias” (Moira Walley-Beckett)
Cea mai bună actriţă principală într-un serial dramă
Julianna Margulies, The Good Wife
Cel mai bun actor principal într-un serial dramă
Bryan Cranston, Breaking Bad
Cel mai bun serial de comedie
Modern Family
Cel mai bun serial dramă
Breaking Bad
Sursa foto: Variety.com & Mashable.com