„The Sand Storm”, un scurtmetraj S.F.
Mai jos avem un scurt-metraj SF plin de controverse. The Sand Storm e un scurt-metraj SF filmat în secret în China şi care a avut premiera mondială anul acesta la Festivalul de Film de la Telluride. În film îl găsim într-unul din roluri pe artistul chinez Ai Weiwei, un om căruia controversele nu îi sunt străine, având în vedere că numeroasele sale ieşiri cu privire la nerespectarea drepturilor omului în China l-au cam pus în atenţia guvernului chinez.
De data aceasta controversa e alta. Artistul s-a plans că realizatorii scurt-metrajului s-au folosit de imaginea sa pentru a promova filmul. Weiwei se pare că are un rol destul de mic în film, însă realizatorii au decis să profite de pe urma notorietăţii sale pentru a strange fondurile necesare terminării filmului. Pe pagina de Kickstarter a proiectului apărea peste tot poza sa, folosindu-se chiar de poze pentru care mnu avea acceptul artistului, făcând să pară că Weiwei este starul filmului. Între timp regizorul Jason Wishnow a eliminate pozele şi şi-a prezentat scuzele în scris.
Părerile despre calitatea filmului sunt împărţite, multălume spunând că nu se vede unde s-au dus cei aproximativ 100.000$ strânşi în campania de Kickstarter. Noi am zis că vă lăsăm pe voi să vă spuneţi părerea despre film după ce îl veţi viziona.