Surprize şi certitudini la Oscar 2016

Iar suntem în acea zi din an în care analizăm câştigătorii Oscarurilor, iar de această dată e timpul să vedem cine a fost nedreptăţit la Oscar 2016. Binenţeles, deja ştim cu toţii că Leo în sfârşit a dus statueta acasă. Da, ştiu, multă lume crede că nu era anul în care DiCaprio ar fi meritat să ia Oscarul şi deşi a avut interpretări şi mai bune în trecut, totuşi cred că premiul este pe deplin meritat (şi foarte întârziat). Dar pe lângă premiul câştigat, Leonardo DiCaprio a mai realizat o premieră: momentul în care a câştigat Oscarul a fost cel mai tweet-uit moment din istoria premiilor Oscar. Bun, acum că am scăpat de această problemă, hai să vedem care au fost aşteptările, confirmările şi surprizele e anul ăsta de la Oscaruri.

Să începem cu Chris Rock, care a revenit anul ăsta în rolul de prezentator al ceremoniei. Monologul său a fost aşteptat de toată lumea, pentru a vedea cum va taxa lipsa nominalizaţilor de culoare de la ceremonia de anul acesta. Şi Chris Rock nu a dezamăgit. A taxat şi lipsa de diversitate a nominalizaţilor, dar a taxat-o şi pe Jada Pinkett Smith, soţia lui Will Smith, care a boicotat ediţia din acest an a Oscarurilor, spunând că Jada boicotând Oscarurile de anul acesta ar fi ca şi cum Rock ar boicota chiloţii Rihannei, a în vedere că niciunul dintre ei nu a fost invitat. Mai jos vedeţi în întregime monologul de început de show ţinut de Chris Rock:

https://www.youtube.com/watch?v=GBadiCVY-tk

Pentru foarte multă lume a fost o surpriză faptul că Spotlight a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film în faţa lui The Revenant. Dar dacă stăm să analizăm un pic (fără să punem la socoteală preferinţele personale), poate nu e surpriza aşa mare. Sau mai bine zis The Revenant nu trebuia considerat din start câştigător. Această percepţie a apărut după ce filmul lui Inarritu a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Globurile de Aur. Totuşi, la celelalte gale de premiere care preced Oscarurile, The Revenant a pierdut în faţa lui Spotlight atât la premiile BAFTA (echivalentul britanic al Oscarurilor), cât şi la premiile DGA (Directors Guild of America – sindicatul regizorilor din SUA), dar şi în faţa lui The Big Short la premiile PGA (Producers Guild of America – sindicatul producătorilor din SUA). Anul acesta este prima dată din 2006 când filmul câştigător la premiile PGA nu câştigă şi Oscarul pentru cel mai bun film.

Spotlight

O altă mare surpriză a reprezentat-o premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, primit împotriva tuturor previziunilor de Mark Rylance, pentru rolul incredibil pe care îl face în Bridge of Spies. Surpriza nu înseamnă că l-ar fi meritat mai puţin decât Sylvester Stallone, cel pe care aproape toată lumea îl vedea câştigător. Pur şi simplu rolul incredibil pe care Stallone l-a făcut la 40 de ani de la debutul personajului său Rocky Balboa şi multitudinea de premii Zmeura de Aur primite în aceşti ani i-au făcut pe toţi să fie siguri că va primi premiul la 40 de ani de când pierdea în faţa lui Peter Finch (The Network). CA şi o informaţie adiţională, în acelaşi an putem spune că a pierdut Oscarul şi Robert DeNiro, nominalizat pentru rolul Travis Bickle din Taxi DriverMark Rylance, Steven Spielberg

O altă surpriză mare a fost Mad Max: Fury Road, care a luat aproape tot ce puitea fi luat în calitate de premii tehnice, ajungând astfel şi filmul cu cele mai multe premii câştigate anul acesta. Doar că în acest fel, Mad Max a lăsat pe dinafară favoritul publicului la categorii tehnice, Star Wars: The Force Awakens, care nu a luat niciun premiu deşi a avut cinci nominalizări. Surprinzător a fost şi Oscarul pentru costume primit de Mad Max: Fury Road, pe care toată lumea se aştepta să îl ia Bridge of Spies sau The Danish Girl.  Totuşi, Star Wars a avut unul din cele mai faine momente de la Oscar, atunci când R2D2, C-3PO şi BB-8 şi-au făcut apariţia pe scenă:

Oscars: BB-8, C-3PO and R2D2 Crash Oscars’ StageStar Wars stars BB-8, R2D2 and C-3PO make a galactic appearance at the #Oscars!

Posted by The Hollywood Reporter on 28 Februarie 2016

O altă surpriză mare anul acesta a fost premiul pentru Cele mai bun eefecte speciale, care a fost câştigat de Ex-Machina, filmul cu cel mai mic buget nominalizat vreodată pentru efecte speciale. Este o realizare importantă, având în vedere că a învins filme ca The Revenant, Star Wars: The Force Awakens, The Martian şi Mad Max: Fury Road. Printre filmele care au mers acasă fără niciun premiu s-au numărat Star Wars: The Force Awakens, Carol, Brooklyn şi The Martian. Acestea au fost unele din cele mai apreciate şi discutate filme ale anului trecut şi totuşi au plecat acasă fără niciun premiu în desagă.

Printre filmele care au mers acasă fără niciun premiu s-au numărat Star Wars: The Force Awakens, Carol, Brooklyn şi The Martian. Acestea au fost unele din cele mai apreciate şi discutate filme ale anului trecut şi totuşi au plecat acasă fără niciun premiu în desagă. Nici Sicario sau Steve Jobs nu au câştigat premiile pentru care concurau, deşi premiul pentru imagine putea merge în opinia unora la fel de bine către Roger Deakins (Sicario) la fel de bine cum a mers către Emmanuel Lubezki (The Revenant).

“Do you do this every year? I wouldn’t know” – Leonardo DiCaprio

Iar pe final, ca un bonus, vă las să vedeţi reacţia lui Leonardo DiCaprio când aştepta să i se graveze numele pe statueta sa:

Leonardo DiCaprio gets his Oscar engraved at the Governors Ball: „Do you do this every year? I wouldn’t know.” #Oscars

Posted by Variety on 28 Februarie 2016

P.S. Să nu uităm să îl felicităm pe Levente Molnar, actor al Teatrului de Stat Maghiar din Cluj Napoca pentru rolul important avut în filmul maghiar Son of Saul, câştigător la categoria Cel mai bun film străin.

levente molnar

Foto: Facebook – Levente Molnar

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim