Am ajuns și la final de ediție cu numărul 15 a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Ca în fiecare an, am avut parte de multe filme, de evenimente speciale, concerte și întâlniri cu oameni speciali. V-am recomandat înainte să înceapă festivalul cele mai interesante filme și evenimente la care puteți participa, iar acum vă voi spune ce a fost bine și ce nu a fost bine anul acesta la TIFF. Și cred că cine mă cunoaște cât de cât știe că principala mea preocupare cât e TIFF-ul este mersul la filme și în special la filme românești. Așa că voi începe cu filmele interesante pe care le-am văzut anul ăsta la TIFF.

Prima dată o să încep cu ce mă interesează cel mai mult, și anume cu filmele românești. Iar primul de care o să zic câte ceva o să fie binenteles Câini al lui Bogdan Mirică, câștigătorul marelui trofeu. Vorbind strict de film, Câini este un thriller care aduce un suflu nou în peisajul filmului românesc. Un film ale cărui puncte forte sunt imaginea și interpretările magistrale ale lui Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Acum să vorbim puțin despre organizarea proiecțiilor filmului la festival. Era clar că va fi cerere mare pentru bilete la cele două proiecții Câini, având în vedere premiul câștigat de film la Cannes cu doar 2 săptămâni înainte. De aceea mi se pare de neînțeles decizia organizatorilor de a vinde bilete pentru toate locurile la cele două proiecții. Astfel, cu mult înainte ca jurnaliștii și bloggerii de film să își poată ridica acreditarea, bilețele la cele două proiecții Câini erau epuizate. Acum nu vreau să fiu cârcotaș, dar să ții jurnaliști și bloggeri la ușă în așteptare, spunându-le „stai să vedem dacă o să avem ceva locuri înăuntru” nu mi se pare foarte ok. Poate anul viitor se gândesc și organizatorii să rezerve un număr de locuri pentru cei cu acreditare de presă. #numazic

Tot la capitolul filme românești, anul acesta am avut parte de două comedii spumoase, una dintre ele fiind Două Lozuri, producția celor trei băieți de la Actoriedefilm.ro. A doua comedie care merită atenția voastră a fost Afacerea Est, noul film al regizorului Igor Cobileanski (La limita de jos a cerului). Pe lângă ele, am mai avut încă 4 premiere mondiale în cadrul Zilelor Filmului Românesc: lungmetrajele Discordia, regizat de clujeanul Ion Indolean și Ultima zi, al lui Gabriel Achim (Visul lui Adalbert), dar și documentarele În căutarea tatălui pierdut și Imagini din vis. Sieranevada a avut parte de o proiecție specială la Casă de Cultură a Studenților, dar din păcate nu am reușit să ajung, așa că așteptăm să apară filmul în cinematografe. Ca în fiecare an, în programul de vizionări de la TIFF a trebuit să apară și selecția de scurtmetraje din cadrul Zilelor Filmului Românesc. Și parcă anul ăsta a fost unul mai bun din punct de vedere al scurtmetrajelor.

O experiență inedită și interesantă trăită la TIFF a fost vizionarea scutmetrajului VR Escape al lui Milo Simulov. O experiență inedită pentru că vizionarea nu a avut loc într-o sală de cinema, ci într-un spațiu mult mai neconvențional, amenajat în Piața Unirii. Toți cei care au vrut să trăiască ceea ce se numește un experiment 360 de grade, s-au așezat pe un scaun, au primit un set de ochelari Samsung Gear VR și o pereche de căști și s-au putut bucura de evoluția filmului din zilele noastre. Trebuie menționat că nu mulți au reușit să vadă filmul până la sfârșit, fără să sufere de răul provocat de diferitele grade de mișcare.

Proiecțiile din Piața Unirii ne-au oferit câteva seri de neratat, începând cu proiecția unei copii restaurate 4K a filmului clasic Taxi Driver al lui Martin Scorsese, o șansă unică de a revedea un film de referință a cinematografiei americane pe ecran mare și într-o formă restaurată. Mad Max: Fury Road a beneficiat de o proiecție specială  în Piața Unirii în prezența producătorului Iain Smith, iar acest film văzut pe un ecran așa mare ca cel din piață este și mai spectaculos decât ne-am aștepta, chiar și dacă ești la o a doua vizionare. Dintre celelalte filme proiectate în Unirii, vreau să menționez două care chiar au meritat văzute din punctul meu de vedere: Valul Ucigaș, un disaster-movie norvegian filmat în parte și în România, film care a beneficit de un buget considerat minuscul la Hollywood pentru un film de gen, și Profesorul de vioară, o dramă braziliană despre un violonist talentat care dă lecții de vioară într-o școală publică în cea mai mare favelă din Brazilia. Da, știu, nu am zis nimic până acum de 6,9 pe Scara Richter, filmul lui Nae Caranfil proiectat în premieră mondială în cadrul Galei de Deschidere, dar asta e pentru că, sincer, nu mi se pare unul din cele mai reușite filme ale regizorului.

Un mare plus al ediției de anul acesta l-a reprezentat invitații speciali, în special prezența Sophiei Loren despre care Mihai Chirilov declara că este un vis de-al lui Tudor Giurgiu încă de la prima ediția a festivalului. Cum era de așteptat biletele pentru proiecția filmului Căsătorie în stil italian, realizată în prezența actriței italiene, s-au dat ca pâinea caldă, fiind unul din cele mai așteptate evenimente ale celor 10 zile de festival.

Despre rele, destul de puțin, ele fiind surclasate de părțile bune ale festivalului. Totuși, pe lângă problema de care am scris la începutul articolului în legătură cu intrarea celor cu acreditare la filmele foarte așteptate, una din cele mai mari nemulțumiri este de programarea filmelor și a evenimentelor. Ok, sunt de acrod că asta se întâmplă la un festival de asemenea amploare, însă totuși au existat filme și evenimente la care nu am putut ajunge, deși mi-aș fi dorit, pur și simplu pentru că a trebuit să aleg altceva mai interesant pentru mine, care avea loc în același timp.