În 6 octombrie 1960 se lansa pe marile ecrane din Statele Unite drama istorică Spartacus, în regia lui Stanley Kubrick, cu Kirk Douglas în rolul titular şi cu Laurence Olivier, Tony Curtis, Jean Simmons şi Peter Ustinov în alte roluri.

Kubrick a ajuns să regizeze o mega-producţie cum a fost Spartacus la vremea lui după ce regizorul ataşat initial, Anthony Mann, a părăsit filmul din cauza unor neînţelegeri de ordin creativ cu starul Kirk Douglas. Acesta din urmă l-a propus pentru scaunul regizoral pe Kubrick, cu care lucrase foarte bine la The Paths of Glory¸ anteriorul film al regizorului. Preluarea lui Spartacus a însemnat pentru Kubrick trecerea de la un film cu buget de 900.000 $ la o mega-producţie cu buget de 10.000.000 $, uriaş pentru acea vreme.

Storyboards pentru Spartacus

Spartacus e filmul asupra căruia Kubrick a avut cel mai puţin control, având vedere că a fost adus în proiect când totul era deja stabilit, de la scenariu la distribuţie. El a fost angajat într-o vineri seara şi în lunea următoare deja a început filmările. Treaba lui Kubrick la acest film a fost să îşi pună amprenta asupra look-ului filmului, să lucreze cu marii actori din distribuţie, de la Douglas la Olivier, Ustinov sau Curtis şi să reuşească să smulgă de la ei interpretările subtile de care cu siguranţă erau capabili. Asta a făcut ca Spartacus să fie cunoscut ca unul din cele mai bune filme istorice la vremea sa, ceea ce nu e puţin lucru având în vedere că în acceaşi categorie şi vreme tronau filme ca Ben-Hur.

O altă legătură între Spartacus şi Ben-Hur este faptul că ideea pentru realizarea lui Spartacus s-a născut în momentul în care Kirk Douglas a pierdut rolul principal în Ben-Hur în favoarea lui Charlton Heston. Rănit în orgoliu, Douglas a pus pe picioare propriul proiect, produs prin propria sa companie despre sclavul devenit gladiator Spartacus.

Pentru Kubrick, Spartacus a însemnat trecerea de la statutul de regizor tânăr de filme art-house la cel de regizor de clasă A la Hollywood, lucru care l-a ajutat mult la proiectele sale următoare, dându-i o libertate mult mai mare de a alege. Şi a profitat din plin de această libertate, întrucât următorul proiect al său era bazat pe o carte interzisă în Statele Unite la acea vreme: Lolita.