10 lucruri pe care nu le ştiai despre “Gardienii Galaxiei”

La 4 săptămâni de la lansarea filmului pe marile ecrane, Gardienii Galaxiei a luat conducerea la încasări în SUA pe 2014 şi a devenit şi filmul favorit al publicului de până acum. Pentru cei care au văzut filmul şi vor sa mai afle câteva lucruri pe care nu le-au prins la vizionare, mai jos vă dezvăluim 10 lucruri pe care probabil nu le ştiţi despre Gardienii Galaxiei. Pentru cei ce nu aţi văzut filmul, ar fi cazul să fugiţi la cinema până îl mai prindeţi, fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi: cel mai „entertaining” film al verii. Poate ceea ce aflaţi mai jos vă va face mai dornici să îl vedeţi. Dar cu atenţie, s-ar putea să găsiţi si mici spoilere.

  1. De unde vine numele navei lui Peter Quill?

the-milano-103854

Ei bine, The Milano, numele navei lui Peter Quill, vine de la actriţa Alyssa Milano, iubirea din copilărie a lui Peter şi star al serialului serialului din anii ’80 Who’s The Boss?. Ca să nu credeţi că e doar o presupunere, James Gunn a confirmat acest lucru pe twitter.

  1. De unde s-a inspirat Bradley Cooper pentru vocea lui Rocket?

Cu toţi ştim că vocea ratonului Rocket este data de Bradley Cooper, însă e interesant de unde s-a inspirat actorul când a înregistrat vocea, căci nu sună aproape deloc ca el. Ei bine, se pare ca inspiraţia lui Cooper a fost personajul lui Joe Pesci din Goodfellas. Şi e de înţeles, având în vedere că ambele personaje au tendinţe de psihopaţi şi le plac armele.

rocket3

Un alt lucru pe care nu îl ştiţi despre Rocket este că nu Bradley Cooper a fost cel care l-a jucat pe raton, el doar i-a împrumutat vocea. Cel care l-a jucat pe Rocket este Sean Gunn, fratele regizorului James Gunn. Acesta a şi improvizat o replică din film, iar aceasta a devenit favorita regizorului: “A bunch of jackasses standing in a circle”.

guardians-of-the-galaxy-james-gunn-sean-gunn

  1. Cum a fost aleasă coloana sonoră a filmului?

Ei bine, dacă aţi văzut filmul, sigur aţi rămas în minte măcar cu o melodie de pe coloana sonoră. Asta se datorează excelentei selecţii de piese din anii ’70 care formează soundtrack-ul. Se pare că regizorul James Gunn a scris piesele de pe coloana sonoră în scenariu, iar alegerea acestor a fost destul de anevoioasă. Se pare că initial Gunn a ales 500 de piese din ani ’70, din care apoi a ales cam 150, iar din acestea a făcut selecţia finală.

  1. Cine e tatăl lui Peter Quill?

Nu, nu ştim nici noi încă răspunsul la această întrebare, însă se pare că în primul draft al scenariului se dezvaluia identitatea tatălui lui Star-Lord. Cei de la /Film au o teorie despre identitatea tatălui şi anume că acesta ar fi fost acelaşi ca  reviste şi anume Prinţul Jason de Spartoi, care fugind de pe planeta sa după ce a fost acuzat pe nedrept de trădare de către tatăl său, naufragiază pe Terra unde este ajutat de Meredith Quill, mama lui Peter, să îşi repare nava şi să îşi continue drumul. Doar că James Gunn ne-a asigurat că tatăl lui Peter Quill nu va fi acelaşi ca în reviste.    

  1. Dansul lui baby Groot  

Dacă la citirea titlului de la numarul 5 nu ştii despre ce este vorba, foarte probabil ai fost în ultima lună în concediu pe o insulă pustie, neconectată la internet. Altfel sigur vedeai măcar o data acest dans lansat de cei de la Marvel la puţin timp după lansarea filmului pe ecrane. Ceea ce nu ştiţi voi despre dansul micului Groot este că mişcările de dans au fost preluate de la regizorul James Gunn, după cun chiar el le-a declarant celor de la Empire.

  1. Vin Diesel în rolul lui Groot

Am aflat cu toţi că Vin Diesel a pus vocea pentru Groot. Un lucru care ar părea destul de simplu la prima vedere, având in vedere că are mereu aceeaşi replica de-a lungul filmului: “I am Groot. Totuşi, Diesel a avut destul de muncă, având în vedere că a înregistrat sute de variante de interpretare pentru această replică. Şi asta doar pentru limba engleză. Pentru că, în caz că nu ştiaţi, actorul a înregistrat această replică în alte câteva limbi pentru lansările din afara Statelor Unite, incluzând franceză, spaniolă, portugheză, mandarină sau rusă.

  1. Oare cine îl interpretează pe Thanos?

Chiar dacă nu apare extraordinar de mult pe ecran, Thanos e un personaj cheie în povestea filmului. Pentru cei interesaţi cine este actorul din spatele personajului (acesta neprimind credit pentru rol), iată răspunsul: Josh Brolin. Acesta a fost ultimul actor distribuit în film. Un alt aspect interesant este că Josh s-a inspirat pentru personajul său de la colonelul Kurtz, personajul lui Marlon Brando din Apocalypse Now.

"Labor Day" - Mayfair Gala European Premiere - Red Carpet Arrivals: 57th BFI London Film Festival

 

  1. Transformarea lui Chris Pratt

Ok, poate ştiaţi de transformarea actorului pentru acest rol, mai ales dacă l-aţi urmărit înainte în serialul Parks and Recreation. Interesant este cum de a ajuns în atenţia celor de la Marvel pentru rol. În timpul filmărilor la Zero Dark Thirty actorul a postat pe twitter un selfie în care îşi arăta forma la care a ajuns pentru filmul respective. Cei de la Marvel i-au cerut să reinter în acea formă pentru rolul lui Peter Quill. Pratt a reuşit să ajungă într-o formă fizică mult mai bună decât înainte, slăbind aproape 30 de kg în 6 luni.

chris-pratt

  1. Ce spune NASA despre timpul petrecut de Peter în spaţiu?

Pentru cei care au crezut că secvenţele în care Peter şi Gamora au supravieţuit după ce au plutit în spaţiu peste 1 minut sunt exagerate, regizorul James Gunn a explicat de ce scena respectivă e realistă (pe lânga faptul că amândoua personajele au puteri peste oamenii obişnuiţi). Se pare că pentru această scenă regizorul s-a consultat cu un specialist NASA care a admis că cei doi ar fi putut supravieţui pentru aproximativ un minut în spaţiu, având masca lui Quill, iar fara mască un timp relativ mai scurt.

  1. Ce rol a interpretat Nathan Fillion din Castle?

S-a tot zvonit că Nathan Fillion va avea un rol în film, dar nu mulţi au intuit care a fost acela. Unii spuneau că va fi Nova sau câinele Cosmo sau chiar vocea lui Howard the Duck (de fapt vocea acestuia î aparţine Lui Seth Green). Ei bine, rolul lui Fillion a fost cel el puşcăriaşului care se ia de Peter şi care apoi primeşte un examen nazal de la Groot.

gotg-nathan-fillion-104763

Surse foto: ComicBook.net & MoviePilot.com

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim