Arta montajului. Azi, “Bunul, Răul şi Urâtul” al lui Sergio Leone
Bunul, răul și urâtul este un western spaghetti epic italian din 1966 regizat de Sergio Leone, din a cărui distribuție fac parte Clint Eastwood, Lee Van Cleef și Eli Wallach în rolurile principale. Scenariul a fost scris de Agenore Incrocci, Furio Scarpelli, Luciano Vincenzoni și Leone. Ennio Morricone a compus muzica filmului, tema principală devenind celebră. Este al treilea și totodată ultimul film din Trilogia dolarilor, fiind precedat de Per un pugnodi dollari (1964) și Per qualche dollaro in più(1965). Filmul urmărește confruntarea dintre trei pistolari care încearcă, fiecare, să găsească o comoară.
E ştiut faptul că filmul are capacitatea de a spune poveştile în multe feluri, la diferite nivele ale percepţiei umane. Exact cum acţiunea de pe ecran sau dialogul auzit ne oferă informaţii esenţiale pentru urmărirea filmului, to aşa lumina unei scene, montajul sau chiar muzica ne pot spune multe informaţii necesare pentru urmărirea poveştii filmului.
Max Tohline ne oferă o privire foarte detaliată asupra scenei “Trio”-ului din clasicul western-spaghetti al lui Sergio Leone The Good, the Bad, and the Ugly (Bunul, Răul şi Urâtul), aducând-ne în faţa ochilor anumite modele matematice în montajul scenei care îmbunătăţesc firul narativ. Tohline ia fiecare cadru şi îl analizează, îl categoriseşte şi urmăreşte de câte ori apare şi în ce ordine. Vedem astfel cum tehnicile de montaj spun o poveste a lor.
O scenă finală în care cdei trei tipi aflaţi în căutarea comorii se aşează într-o poziţie de duel în trei şi apoi timp de câteva minute doar îşi aruncă priviri unul altuia. Şi montajul cadrelor este cel care face ca scena să nu fie una plictisitoare şi să spună o poveste. Analiza ne arată nu doar căt de necesare au fost cadrele folosite şi ordinea lor, dar şi faptul că totul se bazeaza pe calcule matematice şi că matematica poate sta la baza artei de a spune o poveste.
Mai jos aveţi analiza video făcută Tohline: