Trailer pentru Rambo: Last Blood

Rambo

Sylvester Stallone se întoarce pentru poate ultima dată în rolul lui John Rambo în Last Blood

Deși finalul anteriorului film din serie putea fi un sfârșit satisfăcător pentru întreaga serie prin întoarcerea lui John Rambo în SUA după toți anii petrecuți într-un exil auto-impus, Sylvester Stallone se întoarce în rolul veteranului în primul teaser trailer pentru Rambo: Last Blood. Chiar dacă a ajuns acasă, aparent John nu poate sta departe de acțiune și de data asta va fi nevoit să înfrunte un cartel mexican al drogurilor.

Seria a început în 1982 cu First Blood, o dramă / thriller despre un veteran al războiului din Vietnam, despre traumele lui și despre imposibilitatea de readaptare la viața de civil din SUA post-război. Următoarele două filme ale seriei au fost transformate în blockbustere de acțiune, iar John Rambo a devenit acest erou american indestructibil. Al patrulea film al seriei a încercat să fie un capitol final al poveștii veteranului de război John Rambo, un film mai întunecat, extrem de violent, dar care a oferit un final acestui personaj. Însă totuși Stallone nu a putut sta deoparte și revine acum cu, poate de data asta pe bune, ultimul capitol al poveștii în Last Blood.

Sylvester Stallone revine în rolul lui John J. Rambo, iar lui în distribuție i se alătură Adriana Barraza, Paz Vega, Yvette Monreal, Sergio Periș-Mencheta, Oscar Jaenadam și Joaquín Cosío. Adrian Grunberg (Get the Gringo) regizează filmul după un scenariu scris de Sylvester Stallone și Matt Cirulnick, iar Rambo: Last Blood va ajunge pe marile ecrane în 22 septembrie 2019.

Rambo - Last Blood
Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim