Premiile GOPO – câştigători

Aseară a avut loc la Opera Română din Bucureşti  Gala Premiilor GOPO. O gală destul de plictisitoare, cu glume destul de prăfuite din partea celor invitaţi să prezinte câştigătorii şi discursuri apatice sau pline de glume răsuflate din partea câştigătorilor. Şi pentru că nu prea avem alte observaţii de făcut despre gala, am putea să trece la câştigătorii serii.

Radu BeliganS-au acordat două premii anul acesta al căror câştigători se ştiau dinainte: Radu Beligan a luat premiul pentru întreaga activitate, iar filmul Poziţia copilului a luat premiul publicului, pentru filmul românesc cu cele mai mari încasări în 2013.

live-text-gala-premiilor-gopo-2014-afla-cine-sunt-marii-castigatori-ai-serii_40La premiile de interpretare, câştigătorii pentru roluri secundare au fost Ilinca Goia pentru rol secundar feminin şi Vlad Ivanov pentru rol secundar masculine, ambele în Poziţia copilului.  Premiul pentru cel mai bun rol principal masculin a mers către Victor Rebengiuc, pentru Câinele Japonez, iar premiul pentru cel mai bun rol principal feminin a fost luat de către Luminiţa Gheorghiu, pentru acelaşi Poziţia copilului.

Premiul pentru regie a fost adjudecat de Călin Peter Netzer pentru Poziţia copilului, acesta câştigând de asemenea şi premiul pentru cel mai bun film românesc al anului 2013.  Tot către Poziţia copilului a mers şi premiul pentru cel mai bun scenariu. Cel mai bun film de debut a fost desemnat La limita de jos a cerului al lui Igor Cobileanski, deşi noi am fi văzut câştigător Love building-ul Iuliei Rugină, având în vedere că acesta a fost un film de debut pentru majoritatea echipei, nu doar pentru regizoare.

Mai jos aveţi lista completă a câştigătorilor de anul acesta:

Premiul Gopo pentru cel mai bun film romanesc al anului – Pozitia copilului

Premiul Gopo pentru cea mai buna actrita in rol principal – Luminita Gheorghiu, Pozitia copilului

Premiul Gopo pentru cel mai bun actor in rol principal – Victor Rebengiuc, Cainele japonez

Premiul Gopo pentru cel mai bun regizor – Calin Peter Netzer, Pozitia Copilului

Premiul pentru intreaga activitate i se acorda lui Nicolae Margineanu

Premiul Gopo pentru intreaga activitate – Radu Beligan

Premiul Gopo pentru cel mai bun actor in rol secundar – Vlad Ivanov, Pozitia Copilului

Premiul Gopo pentru cel mai bun scenariu – Razvan Radulescu si Catalin Peter Netzer, Pozitia Copilului

Premiul Gopo pentru cea mai buna actrita in rol secundar – Ilinca Goia, Pozitia Copilului

Premiul Gopo pentru cel mai bun film strain distribuit in Romania este Amour, regia Michael Haneke, distribuit in Romania de Independenta Film

Premiul Publicului – Pozitia Copilului

Premiul Gopo pentru cea mai buna imagine – Oleg Mutu, La limita de jos a cerului

Premiu Gopo pentru cel mai bun documentar – Experimentul Bucuresti, regia Tom Wilson

Preniul Gopo pentru cel mai bun scurmetraj – O umbra de nor, regia Radu Jude

Premiul Gopo pentru cea mai buna muzica originala – John Wigens, in filmul  „Domnisoara Christina”

Premiul special PRO CINEMA  ii este acordat regizorului Marian Crisan

Premiul Gopo pentru cel mai bun film de debut – La limita de jos a cerului, regia Igor Cobileanski

Premiul Gopo pentru cel mai bun sunet – Pozitia Copilului

Premiul Gopo pentru cele mai bune costume – Maria Miu, filmul „Domnisoara Christina”

Premiul Gopo pentru cel mai bun machiaj si cea mai buna coafura – Cristina Temelie si Anastia Mateiu  cu filmul „Domnisoara Christina”

Sursa foto: Procinema.ro

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim