Nominalizaţii la Oscar vor primi cadouri de 200.000 $ fiecare
Ne apropiem cu paşi repezi de ceremonia de acordare a premiilor Oscar de anul acesta şi deja se fac predicţiile şi pariurile cu cine va ieşi învingător şi cine nu din această cursă (da, din nou e în prim-plan telenovela Leonardo DiCaprio – Oscar). Dar ceea ce nu ştie multă lume este că nici nominalizaţii care nu primesc premiul nu pleacă acasă după ceremonie cu mâinile goale. Nu doar atât, ci vor primi o sacoşă plină de cadouri care anul acesta valorează nu mai puţin de 200.000$, mult mai valoroasă decât sacoşa de anul trecut, care valora 125.000$.
Sacoşele-cadou nu sunt oferite de către Academia Anmericană de Film, ci de către Distinctive Assets, o companie care se ocupă de plasare de produse în backstage-ul show-ului. Doar cei 25 de nominalizaţi de la categoriile pentru actori şi regizori vor primi aceste sacoşe în valoare de aproximativ 230.000$, ceea ce înseamnă că valoarea totală a cadourilor ajunge în jur de 6 milioane $. Toate cadourile sunt donate de firmele participante, care plătesc în plus câte o taxă de publicitate de aproximativ 4.000$.
Ca în fiecare an, sacoşele conţin diferite cadouri, mai mult sau mai puţin scumpe, dar considerabil mai scumpe decât anii trecuţi dacă ne uităm la valoarea totală a cadourilor. Dar hai să vedem câteva obiecte din ce vor primi nominalizaţii de anul acesta în geanta-minune:
- un an întreg de închirieri pentru Audi A4 de la Silvercars – 45.000$
- lifting pentru sâni Vampire (foloseşte sângele femeii pentru a îmbunătăţi pielea sânilor) în valoare de 1.900$
- vaporizatoare Haze Dual V3 – 250$ fiecare
- bomboane M&M personalizate – 300$ fiecare
- un pachet spa în valoare de 5.060$
- tratamente de chirurgie estetică în valoare de 5.000$
- creme Lizora Pu-erh pe viaţă, în valoare de 31,200$
- trei şedinţe de fitness cu Jay Cardiello – 1.400$
- o donaţie de 10.000 de mese unui refugiu de animale – 6.300$
- un tur full oferit de Walk of Japan pentru 2 persoane, în valoare de 54.000$
- călătorie VIP în Israel – 55.000$.
Aşadar, eu zic că în eventualitatea în care LKeonardo DiCaprio nu câştigă premiul Oscar nici anul acesta, nu se poate plânge, având câteva cadouri interesante în sacosa-cadou, pe care le poate pune alături de cele de anul trecut.