Invitaţi speciali la TIFF 2014
Şi anul acesta, ca în fiecare an, vom avea parte de invitaţi speciali la Cluj-Napoca în cadrul TIFF.
Premiul pentru întreaga carieră va fi acordat anul acesta actriţei de origine americană Debra Winger şi cineastului polonez Krzysztof Zanuss, iar Premiul de excelență îi va fi acordat actorului Florin Zamfirescu, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediții, pe 7 iunie, la Teatrul Național din Cluj.
Regizorul francez Nicolas Philibert va fi onorat în secţiunea 3×3, trei dintre filmele sale documentare fiind proiectate la Cluj. Alături de el, ceilalţi doi cineaşti onoraţi în secţiunea 3×3 la această ediţie sunt regretatul regizor slovac Peter Solan şi Iulian Mihu, regizorul care printre altele a realizat filmul Felix şi Otilia.
Alţi invitaţi speciali ai festivalului vor fi Peter Webber, nominalizat la Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru Girl with a Pearl Earring, spaniolul Albert Serra, premiat cu Leopardul de Aur la Locarno pentru The Story of My Death, cineastul şi artistul vizual Karim Ainouz, unul dintre autorii lui Cathedrals of Culture 3D, Christoph Terhechte, directorul secţiunii Forum a Festivalului de la Berlin, Grainne Humphreys, directorul Festivalului.
De asemenea, vor mai veni la Cluj-Napoca şi regizoarea finlandeză multi-premiată Pirjo Honkasalo, producătorul francez Cedomir Kolar (Oscar pentru No Man’s Land), regizorul şi actorul american Scott Cofey (Mulholland Drive), regizorul kazah Emir Baigazin (Harmony Lessons, Ursul de Argint pentru imagine, Berlin 2013), Dimitri Eipides, directorul Festivalului de la Salonic, regizorul şi producătorul Uberto Pasolini (Full Monty), Katriel Schory, directorul Israel Film Fund, Alexandre Tchernookov – directorul Europa Cinemas, muzicianul Alexander Bălănescu, actorul Vlad Ivanov, regizorii Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu.
Sursa: TIFF