“Birdman” trebuia să aibă iniţial un alt sfârşit

Birdman, filmul lui Alejandro Gonzáles Iñárritu, ne oferă o privire cinică asupra Hollywood-ului şi a vedetelor sale, însă filmul initial trebuia să aibă alt sfârşit, unul care să atace Hollywood-ul şi obsesia sa pentru francize mult mai puternic.

În urmă cu ceva timp Iñárritu declara pentru cei de la indieWIRE că fil,mul trebuia să aibă initial alt sfârşit, însă în timpul filmărilor şi-a dat seama că ar fi un sfârşit foarte prost. Personajele începeau să prindă viaţă, aşa că regizorul împreună cu Alexander Dinelaris şi Nico Giacobone au rescris sfârşitul, iar acum filmul are un final care îl mulţumeşte pe deplin. Totuşi Iñárritu nu a vrut la momentul respectiv să dezvăluie care ar fi fost acel sfârşit pe care l-a schimbat.

În film Michael Keaton interpretează un actor bântuit de cel mai faimos rol al său, Birdman, în timp ce cearcă să monteze o piesă de teatru pe Broadway. Iar de aici încep paralele făcute între Birdman şi Batman, cel mai cunoscut rol al lui Keaton. Totuşi, se pare că sfârşitul original ne ducea spre un alt actor şi rolul său într-o franciză celebră: Johnny Depp şi al său Jack Sparrow din seria Piraţii din Caraibe.

Alexander Dinelaris, unul dintre scenariştii filmului, a dat din casă cum se spune când a participat la discuţia lui Jeff Goldsmith cu scenariştii nominalizaţi la Oscar la The Q&A Podcast şi a dezvăluit care ar fi trebuit să fie sfârşitul iniţial al filmului şi felul cum acesta l-ar fi implicat pe Johnny Depp. (ATENŢIE, URMEAZĂ SPOILERE):

“Am avut un alt sfârşit al filmului, satiric. În celalalt sfârşit Michael se împuşcă pe scenă. Camera se mişcă în jurul publicului care aplaudă în picioare, iar pe scenă îl avem pe Michael Keaton cu James Lipton sau Charlie Rose care citeşte recenzia piesei. Îi spune lui Michael “Ai primit o recenzie foarte bună” iar Michael răspunde “Mda”… Apoi camera merge cum a făcut tot filmul printer pereţii pe care i-am tot văzut şi ajunge în cabina lui unde în faţa oglinzii îl vedem pe Johnny Depp care se uiă în oglindă şi îşi pune peruca lui Riggan Thompson, iar în spatele lui pe perete vedem afişul pentru Piraţii din Caraibe 5. Se aude vocea lui Jack Sparrow care spune “What the fuck are we doing here mate?””

Acum putem crede că a fost schimbat cum spune Iñárritu, pentru că după începutul filmărilor nu i-a mai plăcut acest sfârşit sau nu. Oricum, faptul că nu au reuşit să îl convingă pe Johnny Depp să apară în film 100% a fost un stimulant în plus pentru schimbarea acestui sfârşit. Plus că nici cei de la Disney nu au acceptat să apară un posibil afiş pentru Piraţii din Caraibe 5. Probabil acest sfârşit a fost gândit datorita faptului că Michael Keaton nu a intrat într-o pasă proastă din punct de vedere profesional după Batman, în timp ce pare că rolul lui Jack Sparrow şi-a pus amprenta pe cariera post Piraţi a lui Johnny Depp.

Voi ce credeţi, a fost alegerea potrivită să se rescrie sfârşitul sau aţi fi preferat să vedeţi sfârşitul cu Johnny Depp?

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim