U–July 22 sau recrearea măcelului din 22 iulie 2011 din Norvegia într-un singur cadru continuu – o experiență greu de digerat

Film văzut la TIFF 2018

În 22 iulie 2011, Norvegia a suferit cea mai mare tragedie de la cel de-al doilea război mondial, când acțiunile lui Anders Breivik, un extremist de dreapta, au produs oroare în întreaga lume. Filmul de față se focuseaza pe a doua parte a acțiunilor lui Anders, atunci când acesta a ajuns pe insula Utøya și a ucis 69 de adolescenți ce participau la o tabără socialistă pe insulă.

Filmul începe cu imaginile unei camere de supraveghere ce ne arată explozia provocată de Anders la o clădire guvernamentală din Oslo. După care suntem transportați pe insula Utøya, unde inițial vedem adolescenții văzându-și de activitățile de zi cu zi și întrebându-se dacă explozia din Oslo a fost cauzată de o scurgere de gaze. Totul până în momentul în care se aud împușcături pe insulă. Iar de aici începe haosul.

Toată nebunia de pe insulă a durat 72 de minute, iar filmul lui Poppe ne prezintă totul în timp real, din punctul de vedere al unei fete care participă la tabăra de pe Insula Utøya și care face tot ce ține de ea să își găsească sora mai mică. Totul este filmat în așa fel încât simți că fugi și te ascunzi alături de Kaja, protagonista filmului. Iar atacatorul este prezent în film doar prin împușcăturile care se aud de-a lungul și latul insului și prin rezultatul acestora, de care Kaja se lovește la fiecare pas.

U-July 22 beneficiază de o distribuție de necunoscuți, care își interpretează rolurile cu o naturalețe neașteptată dată fiind tinerețea și experiența lor. Aspectul ăsta, adăugat imaginii filmului care e tras aproape de stilul unui documentar, îl fac pe spectator să fie parte a grupului de tineri care fug și se ascund pe insulă, trăind toate cele 72 de minute cu sufletul la gură. Interesant este faptul că filmul e bazat pe tragedia din 22 iulie 2011, însă recurge la personaje fictive pentru a relata tragedia prin care au trecut tinerii de pe insulă. Scenariștii Siv Rajendram Eliassen și Anna Bache-Wiig și-au bazat construcția scenariului pe mărturiile celor care au fost pe insulă, însă au creat personaje noi pentru a relata povestea.

Tehnic, filmul este extrem de bine realizat, Poppe beneficiind de aportul directorului de imagine Martin Otterbeck, care a mai lucrat cu regizorul din postura de cameraman la hitul acestuia The King’s Choice. Otterbeck își face treaba foarte bine, inducând spectatorului foarte credibil sentimentul că se află acolo lângă Kaja. Sunetul ajută din nou foarte mult la setarea cu succes a tonului filmului, în timp ce editorul care apare pe creditele finale ale filmului a făcut o treabă remarcabilă, având în vedere că nu am observat nici măcar o dată un locunde ar fi putut monta imaginile, redând foarte realist impresia unui film tras într-un singur cadru.

Niciodată nu a fost și nu va fi ușor de redat o tragedie de acest nivel într-un film, dar Erik Poppe reușește cu U-July 22 să ne facă să înțelegem ceea ce pare de neintelkes, și anume prin ce au trecut victimele acestei atrocități. Nu e un film pentru cei ce merg la mall să se relaxeze și să se destindă după o zi stresantă la birou. U-July 22 este un film care te va trece prin toate stările și de la care vei ieși marcat de ceea ce ai văzut. Filmul a putut fi văzut anul ăsta la TIFF și va ajunge pe marile ecrane din țara noastră undeva în luna august, distribuit de Bad Unicorn.