Whiplash: cum s-a filmat în doar 19 zile

Whiplash, filmul lui Damien Chazelle care a avut parte de 5 nominalizări la premiile Oscar de anul acesta, are o poveste foarte intersantă despre drumul parcurs de la scenariu până la câştigarea a trei premii Oscar cu câteva zile în urmă. În primele zile ale lui 2013, când abia împlinise 28 de ani, tânărul Damien Chazelle lua cu asalt Park City cu scurtmetrajul său de 18 minute despre un tânăr toboşar de jazz şi profesorul său abuziv şi câstiga premiul jurilului pentru cel mai bun scurtmetraj. După un an, Chazelle a revenit la Sundance cu un lungmetraj despre acelaşi toboşar şi acelaşi profesor. A câştigat premiul juriului şi premiul publicului.

Unul dintre atuurile filmului în ochii publicului a fost şi faptul că este în mare parte autobiografic. Chazelle a crescut în Princeton, New Jersey (părinţii sunt profesori universitari) şi a activat ca toboşar în trupa de jazz a liceului la care studia. La fel ca si protagonistul filmului său, a avut parte de un profesor abuziv, care prin urletele şi abuzurile sale verbale l-a făcut pe Chazelle să îsi găurească toba cu pumnul de frustrare. A continuat să cânte şi în facultate, la Harvard, dar deja la momentul respectiv era hotărât să facă muzică cât va crede de cuviinţă şi să îşi facă specializarea în film. După ce a absolvit în 2007, şi-a luat filmele de şcoală, le-a dus la Los Angeles şi le-a editat într-un film de 82 de minute intitulat Guy and Madeline on a Park Bench pe care l-a trimis la diferite festivaluri unde a fost primit foarte bine. Filmul l-a ajutat pe Chazelle să prindă joburi de scenarist la Hollywood (The Last Exorcism Part II), doar că nu erau pentru tipul de scenarii pe care ar fi vrut el să le scrie.

La 10 ani după terminarea liceului, Chazelle era încă bântuit de amintirea profesorului său abuziv din liceu. Atunci s-a hotărât să scrie un scenario despre o altă faţă a muzici, despre frică, durere, despre suferinţă. A scris primul draft în câteva săptămâni, apoi l-a mai bibilit timp de un an înainte de a-l trimite agentului său. Timp de 6 luni a fost plimbat de colo-colo, dar nimeni nu a vrut să se atingă de el. Totuşi, la un moment dat Jason Reitman a citit scenariul şi s-a îndrăgostit de el şi s-a hotarât să îl producă, chiar dacă nu ştia cum va face rost de bani pentru a produce filmul. Reitman a fost cel care a venit cu ideea de a da un preview posibililor investitori, astfel că l-a convins pe Chazelle să facă pună la punct un scurtmetraj din scenariul său pe care să îl prezinte posibilor investitori.

Chazelle a filmat scurtmetrajul care a câştigat în 2013 marele premiu la Sundance, iar dintr-o dată partea financiară nu a mai reprezentat o problemă. Cei de la Bold Film (cei care au finanţat şi Nightcrawler) au pus 3.3 milioane $ pentru finanţarea filmului, iar în ceea ce priveşte distribuţia, J.K. Simmons s-a întors în rolul profesorului abuziv pe care l-a interpretat în scurtmetraj. Simmons a acceptat să joace in scurtmetraj sperând că acesta se va dezvolta în ceva mai mult de atât, chiar dacă iniţial avea îndoieli din cauza tinereţi lui Chavelle. Însă implicarea lui Jason Reitman în proiect i-a dat curaj să accepte, având în vedere că acesta a jucat in ultimele 6 filme ale lui Reitman.

Iniţial, pentru scurtmetraj, Chazelle l-a vrut pe Miles Teller alături de Simmons, însă acesta era ocupat la momentul respectiv cu filmările pentru Divergent. Dar la momentul în care Whiplash se dezvolta spre statutul de lungmetraj, Chavelle a mai încercat să îl aducă pe Teller în film. Şi a reuşit, dar cu o condiţie: cel mai devreme Teller era disponibil pentru filmări în septembrie 2013, cu doar două luni înainte de termenul limită pentru Sundance. Ceea ce ar fi însemnat doar 19 zile pentru filmări, iar apoi o lună pentru post-producţie pentru a putea respecta termenul-limită pentru Sundance. Chazelle a fost hotărât să o facă, chiar dacă asta ar fi însemnat un program foarte bine stabilit şi foarte încărcat. Mai era o problemă: Teller nu ştia să cânte la tobe destul de bine. Totuşi, Chazelle l-a distribuit pe Teller, apoi şi-a luat setul său de tobe Yamaha, le-a montat în subsolul casei lui Teller şi l-a învăţat tot ce avea nevoie pentru a fi credibil în rolul unui toboşar de jazz.

În timpul filmărilor care au avut loc în California toată echipa a muncit 18 ore pe zi pentru a termina la timp. Pentru a ajuta producţia, Chazelle a făcut 150 de storyboards. Producţia nu a fost lipsită de probleme, chiar şi Chazelle a avut un accident de maşină în timpul filmărilor care l-a trimis la spital (a doua zi a fost înapoi pe platul de filmare), însă până la urmă s-a reuşit terminarea filmului în timp util pentru premiera de la Sundance. Acolo filmul a câstigat premiul juriului şi premiul publicului, iar Sony Pictures Classics a cumpărat drepturile de distribuţie pentru 3 milioane $. Iar de aici încolo, ştim cât de bine a mers filmul, fiind nominalizat şi câştigând numeroase premii (inclusiv 5 nominalizări şi trei premii Oscar, printre care si premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru J.K. Simmons).

Sursa: The Hollywood Reporter

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim