Acum poți citi și descărca toate scenariile serialului Chernobyl

Craig Mazin, creatorul miniseriei Chernobyl, a pus online la dispoziția tuturor scenariile celor 5 episoade ale serialului HBO

Toată lumea vorbește zilele astea despre Chernobyl, cel mai discutat serial al verii 2019. Recent, serialul celor de la HBO a reușit să aibă cea mai mare notă a unui serial pe IMDb, reușind să detroneze Game of Thrones. Mai mult, toată lumea discută despre serial și despre ceea ce arată serialul celor de la HBO. Am putut citi articole peste articole despre ce e adevărat și ce nu în serial, personaje care sunt reale și personaje care au fost create special pentru Chernobyl. Fără să ne concentrăm pe cât la sută din scenariu este realitate și cât ficțiune, putem spune cu mâna pe inimă că Chernobyl este scris ca la carte.

John August, colegul lui Mazin de la podcast-ul Scriptnotes a pus scenariile pentru toate cele 5 episoade online pe site-ul său, la secțiunea Library, unde puteți găsi multe alte resurse valoroase pentru un pasionat sau chiar profesionist din lumea filmului. La o primă privire, putem găsi aici scenarii în diferite versiuni pe care le putem compara, outline-uri, program de filmare, VFX breakdown, etc.

Dacă cumva te întrebi dacă ar fi recomandat să citești scenariile fără să fi văzut miniseria înainte, Craig Mazin a răspuns pe Twitter la această întrebare destul de ferm, spunând tuturor să NU citească scenariile înainte de a vedea miniseria, pentru că experiența nu ar mai fi aceeasi. Și dacă vreți să intrați și mai în amănunt în culisele fiecărui episod al miniseriei, vă recomand The Chernobyl Podcast, în care Peter Sagal și creatorul Craig Mazin comentează în detaliu fiecare episod și putem afla cum a fost creat și gândit fiecare episod, dar și cum s-a documentat Craig pentru a crea Chernobyl.

Și acum, fără alte discuții, vă las linkurile către scenariile celor 5 episoade Chernobyl. Enjoy!

  1. Episodul 1 – “1:23:45”
  2. Episodul 2 – “Please Remain Calm”
  3. Episodul 3 – “Open Wide, O Earth”
  4. Episodul 4 – “The Happiness Of All Mankind”
  5. Episodul 5 – “Vichnaya Pamyat”
Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inscrie-te la Newsletter!

Iti vom trimite cel mult un mail pe saptamana cu articolele noastre si cele mai importante stiri ale saptamanii din lumea filmului

Super! Te-ai inscris la newsletterul nostru. Multumim