Montajul este una din cele mai importante părţi din producţia unui film, iar când arta montajului este stăpânită foarte bine, poate induce spectatorilor diferite emoţii, de la râsete până la lacrimi şi frică. Unul dintre maeştrii montajului a fost Alfred Hitchcock, iar cel mai bine se vede asta în Rear Window. Mai jos vedem un exemplu dat de Hitchcock într-un interviu acordat lui Fletcher Markle în 1964 despre cum funcţionează efectul Kuleshov, pe care l-a folosit cu atâta măiestrie în filmul său din 1954:

Efectul Kuleshov, denumit după regizorul rus Lev Kuleshov, e o tehnică revoluţionară descoperită la începutul secolului XX. Experimentele de montaj efectuate de Kuleshov în anii 1910 şi 1920 au stat la baza cinematografiei sovietice din anii ce au urmat, culminând cu filmele regizorilor Sergei Eisenstein, Vselovod Putomkin sau Dziga Vertov, filme ca Crucişătorul Potemkin, Octombrie sau Sfârşitul lui Sankt Petersburg.

Alfred Hitchcock a înţeles foarte bine această tehnică astfel încât şi-a bazat stilul pentru care e recunoscut pe relaţia celor 3 cadre din efectul Kuleshov. Iar în Rear Window, film despre care chiar regizorul spunea că este spus doar în termeni vizuali (interesant că în scenariu nu există dialog în primele 4 pagini), putem vedea cum stările spectatorului sunt induse într-o foarte mare măsură prin folosirea acestei tehnici.

În film, Jimmy Stewart interpretează un fotograf care nu îşi poate părăsi apartamentul din cauza unui picior rupt. Singura sa legătură cu lumea de afară este prin fereastră, iar prin această fereastră descoperă comiterea unei crime. O idee care la prima vedere nu te-ar duce cu gândul spre un film care să te prindă, dar ajuns în măinile lui Hitchcock, a ajuns o capodoperă şi un film de referinţă, datorită capacităţii regizorului de a relaţiona cu publicul său şi datorită capacităţii sale de a ştii cum un anumit cadru afectează percepţia lor asupra filmului. Iar majoritatea filmului constă într-un cadru cu Jimmy Stewart, în prim-plan sau în plan mediu, urmată de ceea ce vede, iar apoi de reacţia personajului la ceea ce vede. Vedem mai jos un exemplu elocvent pentru folosirea tehnicii în Rear Window.

Tehnica folosită de Hitchcock în film a fost într-atât de eficientă, încât ulterior, într-un interviu, Jimmy Stewart a declarant că nu îşi aminteşte să fi interpretat rolul în felul în care se vede el pe ecran. De fapt, folosind tehnica Kuleshov, regizorul ar fi putut schimba montajul scenelor şi astfel să schimbe complet ceea ce se intâmpla într-o scenă şi ceea ce întelege spectatorul privind respective scenă. Deci ceea ce Stewart a văzut în timpul filmărilor, sau la ce se uita, poate fi total diferit de ceea ce vede personajul în rezultatul final, creând astfel noi înţelesuri asupra scenelor.

Chiar şi cei mai mari regizori învaţă de la maeştrii, de la cei ce au venit înaintea lor, astfel că în final vă las cu Martin Scorsese, aici discutând despre Rear Window.

Sursa: No Film School & Filmmaker IQ