Noi scenarii disponibile online
UPDATE: 8 din cele 10 scenarii nominalizate anul acesta la premiile Oscar sunt disponibile mai jos, împreună cu alte scenarii, pentru download. Astfel, scenariile pentru The Theory of Everything, The Imitation Game, The Grand Budapest Hotel, Boyhood, Birdman, Foxcatcher, Nightcrawler şi Whiplash le găsiţi mai jos puse la dispoziţia tuturor de către studiourile producătoare.
Ce semn mai bun că se apropie sezonul premiilor în lumea filmului decât apariţia online pentru citit şi download a primelor scenarii de la Hollywood care speră la nominalizări la Oscar sau Globurile de Aur.
Şi primii care ne pun la dispoziţie scenarii pentru citit şi analizat sunt cei de la 20th Century Fox, care ne pun la dispoziţie două scenarii ale unor filme foarte populare anul acesta, adaptări după două romane cel puţin la fel de populare: Gone Girl şi The Fault in Our Stars. Să condensezi un roman pentru a-l adapta marelui ecran nu e o sarcină tocmai uşoară, mai ales când romanul respectiv are o mulţime de fani în întreaga lume care nu ar accepta să deviei nici măcar cu un milimetru de la ceea ce au citit în carte.
În cazul lui Gone Girl, romanul a fost adaptat pentru marele ecran chiar de autoarea cărţii, Gillian Flynn, ceea ce ne poate da încrederea că a păstrat ceea ce a transmis în roman chiar dacă a tăiat destule scene disponibile în carte. Cu toate acestea, tot avem un scenariu de 163 de pagini, care a stat la baza unui film de 2 ore jumătate.
Pentru The Fault in Our Stars, scenariştii Scott Neustadter şi Michael H. Weber au reuşit să realizeze ce şi-au propus la semnarea contractului: să nu aducă schimbări şi să păstreze cât mai mult din roman, pentru a aducve pe ecran exact povestea pe care fanii cărţii o iubeau atât de mult.
Mai jos aveţi linkurile către variantele PDF ale scenariilor, puse la dispoziţie de către cei de la 20th Century Fox:
Gone Girl – Scenariu adaptat de Gillian Flynn, bazat pe cartea ei cu acelaşi nume
The Fault in Our Stars – Scenariu adaptat de Scott Neustadter şi Michael H. Weber, bazat pe cartea cu acelaşi nume a lui John Green
Imediat după vin cei de la Focus Features, care au pus la dispoziţia tuturor scenariile filmelor The Theory of Everything şi The Boxtrolls, cei de la The Weinstein Company ne-au pus St. Vincent iar cei de la Universal au pus la download scenariul pentru Get On Up.
The Theory of Everything – Scenariu adaptat de Anthony McCarten, bazat pe cartea Traveling to Infinity: My Life with Stephen scrisă de Jane Hawking
The Boxtrolls – Scenariu adaptat de Irena Brignull şi Adam Pava, bazat pe cartea Here Be Monsters a lui Alan Snow
St. Vincent – Scenariu original de Theodore Melfi
Get On Up – Scenariu de Jez Butterworth şi John-Henry Butterworth
Unul din puţinele filme care nu au avut un scenariu terminat înainte să înceapă filmările (bine, e de înţeles dacă ne gândim că filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 12 ani), Boyhood îşi pune la dispoziţia noastră, a cinefililor şi a membrilor Academiei Americane de Film scenariul final, pe care Richard Linklater l-a scris puţin câte puţin, în fiecare an, în timp ce actorii săi creşteau şi îmbătrâneau. Să faci un film care să ne arate evoluţia unui băiat pe parcursul a 12 ani şi să-l şi filmezi pe parcursul celor 12 ani nu e un lucru obişnuit. Richard Linklater a făcut-o şi rezultatul este unul deosebit.
Boyhood – Scenariu original de Richard Linklater
Cei de la A24 ne pun la dispoziţie scenariul filmului A Most Violent Year, film care recent a fost declarat Cel mai bun film al anului de către National Board of Review. Scenariul este scris de J.C. Chandor, care debuta în 2008 cu scenariul filmului Margin Call, ca mai apoi să revină cu scenariul pentru All Is Lost, un scenariu de doar 32 de pagini dar care spune o poveste foarte puternică deşi conţine foarte puţin dialog.
A Most Violent Year – Scenariu de J.C. Chandor
The Weinstein Company ne aduce scenariul pentru The Immitation Game, un pretendent puternic la premiile de la începutul anului viitor. Filmul ne spune povestea matematicianului Alan Turing care în timpul celui de-al doilea război mondial a spart nenumărate coduri germane, ajutând la terminarea răzoiului cu 2-4 ani mai devreme decât s-ar fi întâmplat altfel, salvând astfel milioane de vieţi. Turing a fost condamnat apoi în 1952 de către Guvernul Britanic pentru acte de hoosexualitate.
The Immitation Game – Scenariu de Graham Moore, bazat pe cartea Alan Turing: The Enigma a lui Andrew Hodges
Pentru cei interesaţi de cum se scrie tensiunea unui film în scenariu, mai jos avem două scenarii care sunt pline de tensiune, fiecare diferit în felul său. Steven Knight e un maestru în crearea de tenbsiune în film şi asta se vede pe deplin şi în Locke. AICI aveţi detalii despre Locke şi cum s-a filmat. Pe de altă parte, în Kill the Messenger tensiunea este construită în timp ce urmărim un journalist în timp ce dezvăluie o conspiraţie care are legătură cu dependenţa şi traficul de droguri şi cu CIA.
Locke – Scenariu original de Steven Knight
Kill the Messenger – Scenariu de Peter Landesman, bazat pe cărţile Dark Alliance de Gary Webb şi Kill the Messenger de Nick Schou
Chiar că suntem în luan cadourilor. Cei de la Fox Searchlight au pus la dispoziţie pentru download cinci scenarii diferite: Birdman, The Grand Budapest Hotel, Wild, Belle şi Calvary. Găsim între acestea unele din cele mai discutate filme şi personaje ale anului şi câteva ceva pentru gusturile fiecăruia. Birdman şi The Grand Budapest Hotel aduc fiecare ceva nou şi împing standardele pentru a spune o poveste. Wild şi Belle sunt poveşti care ne aduc în faţă personaje feminine puternice, bazate pe persoane reale care trebuei să treacă peste diferite obstacole.
Birdman – Scenariu de Alejandro Iñárritu, Nicolás Giacobone, Alexander Dinelaris, Jr. & Armando Bo
The Grand Budapest Hotel – Scenariu de Wes Andreson, povestea de Wes Andreson & Hugo Guiness
Wild – Scenariu de Nick Hornby, bazat pe autobiagrafia Wild: From Lost to Found on the Pacific Crest Trail de Cheryl Strayed
Belle – Scenariu de Misan Sagay
Calvary – Scenariu de John Michael McDonagh
Cei de la The Wrap au reuşit să ajunga la o înţelegere cu producătorii filmului Nightcrawler şi astfel au pus online scenariul pentru film, iar noi vă dăm mai jos linkul de download. De asemenea, cei de la Sony ne-au pus la dispoziţie scenariile pentru Foxcatcher şi Whiplash, iar linkurile le găsiţi de asemenea mai jos. Astfel, până în momentul ăsta 8 din ele 10 scenarii nominalizate anul acesta la Oscar pot fi downloadate şi citite, studiate.
Nightcrawler – Scenariu de Dan Gilroy
Foxcatcher – Scenariu original de E. Max Frye si Dan Futterman
Whiplash – Scenariu adaptat de Damien Chazelle
Pe măsură ce vor fi făcute disponibile publicului larg şi alte scenarii, vom face update la acest articol. Până una-alta, pe lângă scenariile de mai sus, mai puteţi citi AICI câteva din scenariile nominalizate anul acesta la Oscar. Trebuie să speificăm că aceste scenarii sunt disponibile doar cu un scop pur educational.