Vezi primele 6 minute din Baby Driver

Vin Diesel și Dwayne Johnson, la o parte cu al vostru Fast and Furious, a venit cel mai tare film de acțiune al verii: Baby Driver al lui Edgar Wright. Am avut ocazia să văd filmul anul ăsta la TIFF, Baby Driver fiind filmul surpriză al festivalului și pot să spun că acest film nu dezamăgeste (decât poate pe scorțoșii care cred că doar filmele de artă există). Ei bine, ca să vă convingeți că nu vorbesc în dodii și merită văzut, vă aduc aici primele șase minute ale filmului, care conțin o scenă cu o coregrafie impresionantă a curselor de mașini. Doar șase minute și vă veți convinge.
Baby Driver este deja în cinematografe de peste două săptămâni, dar încă mai poate fi găsit, în caz că vă convinge scena de mai jos (și eu zic că sunt șanse mari să vă convingă). Dar mai bine vă las cu cele 6 minute de început din Baby Driver, cel mai bun debut la box-office-ul american al lui Edgar Wright de până acum. O scenă plină de efecte practice, editare în stilul lui Wright și o coloană sonoră demențială. Enjoy!