Cum a fost realizată celebra scenă a oglinzii din Contact
Contact este unul din cele mai bune filme SF ale anilor ’90 și filmul cu care a fost asemănat cel mai mult Arrival, SF-ul lui Denis Villeneuve. Contact este o adaptare a romanului omonim al lui Carl Sagan și a impresionat la data lansării prin efectele sale speciale, exact așa cu impresiona și Arrival anul trecut la lansare. Însă o scenă în particular, pe care multă lume nici nu ar recunoaște-o la vizionarea filmului că este o scenă realizată folosind efecte speciale, este cea despre care veți vedea mai jos cum a fost realizată. Dar mai întâi hai să vedem scena exact cum apare ea în film:
Chiar dacă ai văzut deja filmu, sunt șanse să nu îți fi dat seama ce presupune fimarea acestei scene și de ce ar fi atât de dificilă. Camera de filmat este tot timpul în fața fetei în timp ce aceasta fuge sus pe scări și în baie, când deodată ne dăm seama că tot ce am văzut este de fapt reflexia din oglinda de pe ușa dulăpiorului din baie spre care fugea fata.
După cum veți vedea mai jos, a fost o scenă destul de greu de obținut, mai ales când te gândești la nivelul de detaliu din imaginile finale, la mișcarea imaginilor care se reflectă în oglindă și la cât de bine sunt îmbinate toate împreună. Dar mai bine vă las pe voi să vedeți exact cum a fost realizată scena în imaginile de mai jos, extrase de pe DVD-ul filmului.