Trailer pentru Headshot, cu Iko Uwais din seria The Raid
Deși Festivalul Internațional de Film de la Toronto (sau TIFF-ul lor) este cunoscut pentru filmele cu șanse la Oscar pe care le lansează la începutul fiecărei toamne, festivalul are și secțiunea Midnight Madness, unde se pot găsi diferite filme de gen pe care nu le-ai găsi între toate acele filme cu șanse de afirmare în sezonul de premii. Anul acesta, în această secțiune va debuta filmul Headshot, care îl are în rolul principal pe Iko Uwais, cunoscut din filmele The Raid: Redemption și The Raid 2.
Headshot e promovat ca o combinație între The Bourne Identity (doar că mai sângeros și violent) și Taken. Uwais interpretează rolul lui Ismail, care se trezește după ce a fost rănit fără părți din memorie, fără să știe cine e și ce s-a întâmplat cu el. Ismail este îngrijit și pus înapoi pe picioare de o tânără de care se îndrăgostește, însă relația lor va fi pusă în pericol atunci când vor afla că Ismail este de fapt un asasin profesionist și că trebuie să se lupte cu niște traficanți de droguri nemiloși.
Headshot e un film de acțiune indonezian regizat și scris de Timo Tjahjanto și co-regizat de Kimo Stamboel. Momentan filmul nu are contract de distribuție, însă va fi lansat în aceeași secțiune a festivalului de la Toronto ca și The Raid: Redemption, un film ajuns un fenomen al filmelor de acțiune a ultimilor ani.