Trailer pentru Mary Poppins Returns

Disney ne aduce înapoi în lumea magică Mary Poppins cu primul trailer pentru Mary Poppins Returns cu Emily Blunt în rolul titular
Emily Blunt preia rolul iconic făcut celebru de Julie Andrews în sequel-ul Mary Poppins Returns al celor de la Disney. Și așa cum zice și titlul filmului, Mary Poppins revine în Anglia pentru a avea grijă de copiii familiei Banks. Din nou. Doar că acum copiii familiei Banks, cel puțin cei pe care îi știm noi, au crescut și sunt adulți. Iar Mary a venit să aibă grijă (și) de cei trei copii ai lui Michael. Acesta își crește cei trei copii singur și a uitat totul despre ce înseamnă să fi copil.
Mary Poppins Returns nu se abate de la tradiția originalului, dădaca ducând copiii într-o aventură incredibilă într-o luma animată, unde se cântă și se dansează. Pe lângă Emily Blunt, în distribuție îi mai găsim pe Lin Manuel Miranda, Ben Whishaw și Emily Mortimer interpretându-i pe Michael și Jane Banks, Meryl Streep, Colin Firth, Julie Walters, Angela Lansbury și Dick Van Dyke. Acesta din urmă nu își va relua rolul din filmul original.
Mary Poppins Returns va ajunge pe marile ecrane din toată lumea în 19 decembrie, la timp pentru a ne aduce lumea magică Disney chiar în perioada Crăciunului.