Săptămână neagră pentru seriale! Anulări pe bandă rulantă
Câteva din cele mai iubite seriale TV, cum ar fi Nashville sau Castle, au fost anulate săptămâna asta
Săptămâna aceasta a venit cu veşti nu foarte bune pentru iubitorii de seriale TV. Asta pentru că posturile TV mari din SUA au anunţat serialele pe care nu vor mai conta începând cu sezonul 2016 – 2017. Şi nu au fost puţine serialele anunţate. Doar joi au fost anunţate 12 seriale care au fost anunţate, jurnaliştii din State numind deciziile astea o adevărată „baie de sânge” (bloodbath). Aceste ultime decizii vin înaintea anunţării noilor seriale cele vor înlocui, seriale pe care posturile TV le vor prezenta săptămâna viitoare în faţa posibililor clienţi de publicitate.
Unele dintre serialele anulate erau ghicite de multă lume dinainte, însă au fost şi câteva mari surprize. Una dintre cele mai mari surprize a venit din partea postului ABC, care a anulat şase seriale, printre care şi Castle, un serial foarte iubit de public aflat acum la sfârşitul celui de-al optulea sezon. Anularea vine dupăun scandal în care ABC a concediat-o pe Stana Katic, după care a negociat contracte noi pentru sezonul nouă cu membrii rămaşi ai distribuţiei, inclusiv cu Nathan Fillion. Mirarea mare vine şi din faptul că serialul este mai ieftin de produs decât ar costa lansarea unui nou serial TV în locul său.
Pe lângă Castle, ABC a anulat şi Nashville, The Muppets, Galavant şi Agent Carter serialul celor de la Marvel cu Hayley Atwell în rolul principal. Pe lângă asta, postul TV a refuzat şi preluarea noului serial Marvel’s Most Wanted, un spin-off al Marvel’s Agents of SHIELD.
De la CBS vine una din cele mai aşteptate decizii ale primăverii. După o lungă perioadă în care soarta serialului Supergirl a fost incertă şi după îndelungate negocieri între CBS şi Warner Bros., iată că serialul se mută de la CBS în curtea celor de la The CW, alături de celelalte seriale marca DC Comics: Arrow, Flash şi DC’s Legends of Tomorrow, toate create de Greg Berlanti. Pe lângă mutarea Supergirl, cei de la CBS au anulat Person of Interest, serial care tocmai a revenit cu al cincilea şi ultimul sezon. CSI: Cyber, ultimul serial al francizei CSI, a fost anulat în ciuda unor ratinguri decente (dar nu destul de bune comparabil cu alte seriale marca CBS).
Cei de la Fox au anulat cele două comedii noi din program, The Grinder cu Rob Lowe şi Grandfathered cu John Stamos, dar şi animaţia Bordertown. Dezamăgirea a fost mare, având în vedere că existau aşteptări ca măcar una dintre cele două comedii să supravieţuiască (zvonurile spuneau că The Grinder ar fi avut şanse la salvare).
Nici cei de la NBC nu au scăpat fără seriale anulate, printre acestea găsindu-se Telenovelas al Evei Longoria, dar şi proaspătul serial de comedie Crowded. Telenovelas a reprezentat revenirea în televiziune a Evei Longoria după succesul pe care l-a avut cu Desperate Housewives. Printre anulări s-a numărat şi Undateable, serialul care a avut un număr de episoade transimse live. Pe lângă aceste comedii, NBC a anulat şi serialele Heartbeat, Game of Silence şi The Player.