Toate știrile și trailerele de la San Diego Comic-Con 2018
Toate știrile și trailerele de la San Diego Comic Con 2018, cel mai mare eveniment al anului dedicat entertainmentului și culturii pop
Săptămâna trecută a avut loc San Diego Comic-Con 2018, cel mai important eveniment al anului dedicat entertainmentului și culturii pop și cel mai așteptat eveniment pentru iubitorii de filme, comics sau cosplay, practic pentru iubitorii de „geek stuff”. Ca în fiecare an, toate marile studiouri s-au înghesuit să își dezvăluie noi imagini sau trailere în premieră absolută pentru cele mai așteptate filme și seriale TV ale următorului an. Au mai fost și evenimente speciale, întâlniri cu actori, regizori și producători și am aflat noutăti despre ceea ce ne asteaptă anul ăsta și anul viitor pe marele ecran.
Toată lumea e de acord că cei de la Warner Bros. au cucerit San Diego anul asta, având cele mai apreciate și așteptate trailere, dar furnizând și câteva surprize plăcute. Au profitat de lispa celor de la Marvel, care ca în ultimii ani, un an se prezintă un an stau deoparte când vine vorba de Comic Con. Iar anul ăsta a fost anul în care au stat deoparte. O să încep cu cel mai așteptat trailer de anul ăsta, care vine binenteles de la Warner Bros. și anume trailerul pentru Aquaman. Pe Jason Momoa l-am mai văzut în rolul lui Aquaman în Justice League, am văzut deja imagini din filmul Aquaman, însă acum avem pentru prima dată un trailer în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu mai e nevoie de alte comentarii, mai bine vă las cu trailerul Aquaman care a debutat la San Diego Comic Con 2018.
O mare surpriză a celor de la Warner Bros. a fost lansarea trailerului pentru SHAZAM!. Filmul ne aduce un nou erou al DC Comics pe marile ecrane și se vrea a fi un nou început pentru universul DC printr-un ton mult mai ușurel decât anterioarele filme. Am început să vedem o schimbare în tonul filmelor marca Warner Bros./DC Comics încă de la Justice League, vedem o schimbare și în imaginile din Aquaman, dar SHAZAM! va fi acel Ant-Man al celor de la DC în matrerie de ton și feeling. Tot de la Warner Bros. avem și trailerul pentru Fantastic Beasts: The Crimes of Grindewald, al doilea din cele cinci filme planificate pentru seria Fantastic Beasts, în care îl vedem pe Newt Scamander sărind în ajutorul lui Dumbledore împotriva vrăjitorului Grindewald. Tot de la Warner Bros. vine și trailerul pentru Godzilla: King of the Monsters, sequel-ul filmului din 2014 în care aflăm că Godzilla nu e singurul monstru care trăiește pe plantea.
La capitolul Tv cei de la Warner Bros. au venit la Comic Con cu teasere pentru toate serialele lor marca DC care fac parte din Arrowverse și, pe deasupra, au anunțat un nou serial. Atentieeeee…. Batwoman se alătură eroilor noștri din Arrowverse, deși încă nu avem nici măcar anunțul cu actrița care o va interpreta pe eroină. Avem mai jos un teaser pentru crossover-ul de anul asta, care la sfârșit ne anunță și venirea lui Batwoman. Pe lângă acest promo, fiecare dintre serialele DC care rulează pe The CW au primit câte un promo care ne arată puține imagini din noul sezon. Nu vă spun mai multe, mai bine vă las să le vedeți în liniște.
Unul din cele mai așteptate trailere ale anului a fost lansat la Comic Con și anume trailerul pentru Glass al lui M. Night Shyamlan. Glass este al treilea film dintr-o trilogie care nu trebuia niciodată să fie o trilogie și continuă evenimentele din Unbreakable (2000) și Split (2016). Se pare că de data asta rolul central îi va aparține lui Mr. Glass (Samuel L Jackson). James Cameron ne aduce în calitate de producător Alita: Battle Angel, un thriller cyberpunk regizat de nimeni altul decât Robert Rodriguez (Sin City) și bazat pe o serie manga creată de Yukito Kishiro. Avem un nou trailer al filmului, lansat la Comic Con unde producătorul James Cameron și regizorul Robert Rodriguez au fost prezenți pentru a răspunde la întrebările fanilor.
https://www.youtube.com/watch?v=DaLdCTmFCjg
La capitolul seriale TV, una din marile surprize primite la Comic Con a fost trailerul pentru serialul TV The Purge. După patru filme despre singura noapte din an în care crimele sunt legale, cine credea că această franciză se va îndrepta spre un serial TV? Și totuși, o serie de 10 episoade va fi difuzată la un moment dat anul acesta pe USA Network. Tot acum am primit și un trailer pentru unul din cele mai așteptate seriale ale anului, Mayans MC, un spin-off al regretatului Sons of Anarchy. Direct de la San Diego vine și un trailer mai lung, o prezentare a sezonului 9 din The Walking Dead, cel în care Andrew Lincoln îl va „pensiona” pe Rick Grimes din serial.
Alte seriale care revin cu noi sezoane și au preznetat trailere sau noi imagini sunt Star Trek: Discovery care ne-a adus un trailer pentru sezonul 2, The Man in the High Castle care a venit cu două vești bune. Trailerul pentru sezonul trei și confirmarea că serialul celor de la Amazon se va întoarce și cu al patrulea sezon. Iar Doctor Who ne-a adus primele imagini cu cel de-al treisprezecelea doctor, interpretat de… Jodie Whittaker.
Cei de la Amazon au lansat un prim treaser pentru Homecoming, prima apariție a Juliei Roberts într-un serial din întreaga ei carieră. Un alt serial marca DC Comics care a avut trailerul lansat la Comic Con anul ăsta este Titans, despre o echipă de tineri supereroi conduși de Nightwing (in trecut Robin, ajutorul lui Batman) care se luota cu forțele răului. Serialul va avea un conținut și un limbaj pentru un public matur („Fuck Batman” este replica lui Nightwing ce ne anunță acest aspect) și va fi difuzat pe serviciul de streaming al celor de la DC Comics. Frații Russo (Captain America: Civil War și Avengers: Infinity War) au produs serialul Deadly Class despre un adolescent care ajunge într-o clasă aparte: o clasă în care sunt antrenați asasini. Serialul va fi lansat în 2019 pe canalul SyFy.
Foto: Gadgets360.com