Kelsey Grammer, de la tragedie la succes
Încă de la rolul Dr. Frasier Crane, pe care l-a interpretat atât în Cheers cât şi în Frasier, Kelsey Grammer a ajuns un nume extrem de recunoscut în cultura pop mondială. Dar nu multă lume ştie prin ce a trecut actorul în tinereţe înainte să ajungă la uşa celebrităţii. Încă începând din adolescenţă, Kelsey Grammer a fost înconjurat de moarte şi tragedii în familie. Până să împlinească 30 de ani, actorul îşi pierduse sora, tatăl şi doi fraţi vitregi în condiţii foarte violente. Cu toate acestea, Kelsey nu s-a lăsat doborât de necazuri şi a reuşit să îşi construiască o carieră impresionantă la Hollywood care l-a transformat în starul atât de iubit în zilele noastre.
My demons are always going to be there. They’re along for the ride – Kelsey Grammer
Pentru a înţelege cât de impresionantă este forţa actorului de a trece peste toate, trebuie să înţelegem foarte bine prin ce a trecut acesta:
Tatăl i-a fost ucis cu sânge rece
Părinţii lui Kelsey Grammer au divorţat când actorul avea doar 2 ani. Acesta a mers să trăiască cu mama şi bunica sa, în timp ce tatăl său trăia deja cu următoarea sa soţie, Elizabeth. Când actorul avea abia 13 ani, s-a întâmplat tragedia. Un bărbat pe nume Arthur Niles a venit într-o seară pe aleea din faţa casei tatălui lui Kelsey şi a incendiat maşina familiei. Frank, tatăl lui Kelsey, a fugit afară însă atacatorul, în loc să fugă, l-a aşteptat şi l-a împuşcat. În timpul procesului Elizabeth a declarat că a fost obligată să târască trupul neînsufleţit al soţului său din faţa atatcatorului care ameninţa că îl va călca cu maşina. Atacatorul a fost găsit nevinovat din cauza nebuniei.
Sora a fost violată şi ucisă
Peste doar şapte ani, o altă tragedie a lovit familia actorului. Karen, sora lui Kelsey în vârstă de 18 ani, îşi aştepta iubitul în faţa restaurantului în care lucra. Trei membri ai unei bande de cartier au luat cu asalt restaurantul pentru a-l jefui. Deşi nu au găsit bani, atacatorii au răpit-o pe Karen de teamă că aceasta i-ar putea identifica mai târziu. Cei trei au violat-o pe fată timp de patru ore în apartamentul lor după care au convins-o că o vor lăsa să meargă acasă. Doar că intenţiile celor trei erau altele. Dupăce i-au acoperit capul cu o cagulă, în loc să o ducă să o elibereze, unul dintre cei atacatori a înjughiat-o în cap şi gât, dupăcare cei trei au lăsat-o să moară într-un parc de rulote. Din păcate, deşi tânăra s-a târât pânăla o rulotă şi a bătut la uşă, nimeni nu a fost acasă şi fata a fost găsită ulterior decedată. Kelsey, în vârstă de 20 de ani, a fost cel care a trebuit să identifice cadavrul surorii sale. În amintirea surorii sale, actorul i-a dat al doilea nume Karen fiicei sale.
Fratii săi vitregi s-au înecat
Încă o dată tragedia a lovit familia lui Kelsey Grammer. La cinci ani după moartea surorii sale, actorul va avea parte de încă o pierdere. Fraţii săi vitregi Stephen şi Billy se aflau la scufundări ând la un moment dat Billy nu a mai reevenit la suprafaţă. Se pare că Stephen s-a panicat şi a intrat după fratele său, însă şi el a decedat după ce a ieşit la suprafaţă greşit după scufundarea după fratele său. Mama lor este convinsă că Billy a fost mâncat de viu de către rechini.
În ciuda tuturor tragediilor ce s-au abătut asupra familiei sale, Kelsey Grammer a reuşit să treacă peste ele şi să ducă o viaţă plină şi împlinită. Mai mult, anul trecut a vorbit la audierea pentru eliberare condiţionată a ucigaşului surorii sale şi, deşi nu a putut aproba eliberarea sa, actorul a declarat că l-a iertat pentru ceea ce a făcut.
Chapeau, Kelsey Grammer!