Cum a ajuns Samuel L Jackson să îl interpreteze pe Nick Fury pentru Marvel
De ce au fost cei de la Marvel obligați să îl distribuie pe Samuel L Jackson în rolul lui Nick Fury
Încă din 2008 Samuel L. Jackson este o parte integrantă și chiar liantul care ține întregul MCU (Marvel Cinematic Universe) împreună. Acum, la 10 ani de la primul film al celor de la Marvel, tuturor ne e foarte greu să ne imaginăm alt actor în rolul lui Nick Fury. Ceea ce nu știe lumea este că Sam Jackson a primit rolul lui Nick Fury ca o obligație legală a celor de la Marvel din cauza încălcării unor drepturi de autor și de imagine.
La începutul anilor 2000, Marvel era într-o situație economică groaznică. Parțial din această cauză, Mark Millar a decis să încerce să aducă un suflu nou mai multor personaje Marvel, pentru a le adapta noilor interese ale publicului. Vroia cu price preț să împiedice Marvel să intre în faliment, iar recreerea unor personaje părea cea mai potrivită idee la momentul acela. Iar una din aceste schimbări a intervenit asupra lui Nick Fury, șeful S.H.I.E.L.D. Pentru a atrage publicul din nou alături de Marvel, Millar a lucrat împreună cu artistul Bryan Hitch pentru a-l redesena pe Nick Fury pentru a semăna cu Samuel L. Jackson. Actorul ajunsese la statutul de star după rolurile din Pulp Fiction și Jackie Brown, iar redesenarea lui Fury pentru a-i semăna ar fi trebuit să aducă noi cititori pentru Marvel. Doar că planul de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cel de la târg, iar Millar și cei de la Marvel nu s-au gândit la toate aspectele legale legate de decizia lor.
Din păcate pentru Marvel, Sam Jackson este un cititor ocazional de benzi desenate, astfel că actorul a observat schimbarea drastică prin care a trecut Nick Fury. Inițial, Jackson a intenționat să dea Marvel în judecată, însă până la urmă actorul a propus o înțelegere. Anume, dacă Nick Fury îsi va face vreodată apariția într-un film Marvel, obligatoriu rolul îi va fi propus lui Samuel L. Jackson. Marvel a acceptat, având în vedere că nu ar fi rezistat unui proces de asemenea calibru din cauza situației financiare în care se afla compania. Nici pentru Jackson nu a iesit foarte rău, înțelegerea asta ducând la un contract foarte avantajos din toate punctele de vedere pentru starul din Pulp Fiction.
În timp ce promovau împreună filmul Kingsman: The Secret Service în care Jackson a interpretat villain-ul și care film e bazat pe o bandă desenată scrisă de Millar, scriitorul și-a cerut scuze de la actor pentru folosirea imaginii lui și apoi l-a întrebat dacă îi poartă ranchiună. „Hell no” a fost răspunsul lui Jackson, care apoi i-a mulțumit lui Millar pentru contractul de 9 filme semnat ulterior cu Marvel.
Chiar dacă sunt încă destui fani care preferă imaginea inițială a lui Nick Fury, de când cu filmele din MCU ideea imaginii lui e asociată de tot mai mulți fani cu cea a lui Sam Jackson. Iar acum, sincer, mie mi-e foarte greu să mă gândesc la un alt actor care să îl joace pe directorul S.H.I.E.L.D. în MCU.