Soarele îşi aruncă razele arzătoare asupra unui oraş mult prea animat pentru perioada în care ne aflăm. E 2007 şi oraşul îşi primeşte musafirii pentru a şasea ediţie a TIFF-ului, chiar dacă oraşul este încă în “redecorare”. Pe Eroilor, care încă e în şantier pentru amenajarea unei pietonale unde poate lumea va putea ieşi la terase sau la plimbare, un student stă într-un local şi se ascunde de căldura emanată de oraşul înfierbântat de razele soarelui. Un ciuco rece, aburind… Dar şi pauzele se mai termină, aşa că studentul nostru se îndreaptă cu o groază asemănătoare cu a unui “Dead man walking” spre uşa ce dă în Eroilor.

Nici nu iese bine în stradă, că se bate de un munte de om. Sau poate doar aşa i se păru lui. O apariţie interesantă, în faţa lui stătea un bărbat ce impune arespect, de la cizmele din piele de şarpe din picioare până la pălăria texană din cap. Parcă auzi şi un “Oh, I’m sorry” cu o voce care parcă suna cumva familiar. La o privire mai atentă parcă nu numai vocea părea familiar. Parcă bărbatul din faţa lui semăna cu actorul ăla pe care nu ştim cum îl cheamă dar pe care l-am văzut cu toţii în filmele alea cu mafie pe care nu le ştim după nume. Ei, e doar o asemănare cum sunt multe altele. Chiar şi studentul nostru era cunoscut în grupul de prieteni ca Seinfeld, ca semăna cu tipul ăla grăsuţ din serial. NU avea ce să caute un actor de la Hollywood aici, în inima Transilvaniei.

Ei bine, se pare că totuşi Armand Assante avea ce căuta în Cluj, iar de la “întâlnirea” asta pe care am avut-o cu el acum ceva ani am început să fac cunoştinţă cu festivalul tot mai mult. De la întâlniri cu oameni pe care nu i-aş fi putut întâlni altfel până la prieteni legate în cadrul festivalului, totul a început în acea zi, prin praful de pe un Eroilor în construcţie.