Despre Oscaruri, surprize şi certitudini
Acum, la cateva ore după terminarea showului, ne putem uita puţin mai detaşaţi inapoi la marii câştigători şi pierzători de anul acesta. Marele câştigător al serii a fost, după cum se aştepta multă lume, 12 Years a Slave, deşi semnele duceau înspre încă un premiu adjudecat de Gravity. Acesta, pe lângă cele 6 premii luate la categoriile tehnice (printre care Montaj, Sunet, Imagine, Efecte vizuale), a luat premiul pentru Cel mai bun regizor, în mulţi ani un indicator al câştigătorului la categoria Cel mai bun film. E destul de rar ca premiile de Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor să fie castigate de filme diferite, deşi s-a întâmplat şi anul trecut. Numai că anul trecut Ben Affleck nu a fost nominalizat pentru Cel mai bun regizor, aceasta fiind o raritate şi mai mare.
Matthew McConaughey a luat premiul pentru Cel mai bun actor, pentru rolul din Dallas Buyers Club şi l-a lăsat pe Leonardo DiCaprio să mai aştepte până să îşi găsească propria statuetă. Premiul pentru Cea mai bună actriţă a mers către Cate Blanchett, pentru Blue Jasmine, ceea ce nu a reprezentat o surpriză pentru nimeni. La fel şi la premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar, Jared Leto a fost castigator, confirmând toate aşteptările. Mexicanca Lupita Nyong’o a luat statueta pentru Cel mai bun rol secundar feminin pentru 12 Years a Slave, acesta fiind şi primul film de lung-metraj în care aceasta a jucat.
Printre cele mai mari surprize ale serii a fost şi faptul că American Hustle, în ciuda faptului că a condus alături de Gravity la numărul de nominalizări (zece), nu a prins niciun premiu. Deşi se aştepta să câstige măcar pentru scenariu original, acest premiu a mers către Spike Jonze, pentru Her. American Hustle e unul dintre cele cinci filme care, deşi au avut cel puţin zece nominalizări, nu a câştigat niciun premiu, cel mai recent fiind True Grit. Alte filme care au rămas fără niciun premiu au fost Nebraska,Philomena, Captain Pillips şi The olf of Wall Street.
O altă mare supriză a reprezentat câştigarea premiului pentru Cel mai bun scurt-metraj animat de către filmul franţuzesc Mr Hublot, desi Get a Horse a celor de la Disney era mare favorit la acest premiu.
Pe lângă premii, au mai fost câteva momente memorabile anul acesta: prezentatoarea Ellen De Generes a avut o prestaţie foarte bună, mult peste ce am văzut în ultimii ani în calitate de gazdă a evenimentului.
Un alt punct de atracţie din seara Oscarurilor a fost selfie-ul făcut de prezentatoare, alături de câţiva dintre nominalizaţi şi invitaţi, şi care a fost postat de twitter. Nu numai că această postare a ajuns într-un timp foarte scurt cea mai distribuită postare pe twitter, dar a şi blocat reţeaua pentru câteva minute.
Şi dacă tot vorbim de poze postate pe reţele de socializare, la Oscaruri am avut parte şi de cel mai tare Photobomb ever: Benedict Cumberbatch a intrat forţat într-o poză cu cei de la U2.
Pentru lista completă a câştigătorilor, intraţi AICI. Şi în încheiere, vă las cu Pharell Williams şi al său Happy, interpretate live la Oscaruri.




