Share Your Gift – reclama de sărbători a celor de la Apple
Anul acesta Apple a scos animația Share Your Gifts, o reclamă de sărbători cu o morală și o lecție demne de urmat
Cred că deja v-am obișnuit de câțiva ani încoace cu reclamele celor de la Apple, reclame care inovează și care de obicei presupun o muncă titanică depusă de o echipă numeroasă. Anul acesta, gigantul american ne aduce Share Your Gifts, cea mai impresionantă reclamă de sărbători de până acum.
Animația de aproape 3 minute atrage printr-o atmosferă de basm, îmbinată cu cultura modernă din zilele noastre. Personajul principal este Sofia, o tânără creativă care își petrece tot timpul liber la Macbook-ul său, lucrând la ceva. Ca mulți dintre cei ce activează în industriile creative, este reticentă în a împărtăși munca ei cu alții, însă e clar că e vorba de un proiect care îi consumă tot timpul liber, atunci când nu lucrează la brutărie sau nu se joacă cu câinele din dotare. Dar mai bine vă las cu animația mai jos, iar apoi revin cu câteva detalii și un video despre ce aînsemnat procesul de producție al reclamei din acest an. Enjoy!
Share Your Gifts a fost dezvoltată de TBWAMedia Arts Lab, agenția creativă care lucrează pentru Apple și pusă în practică de studioul de animație Buck Productions. Reclama din acest an se diferențiază de cele din anii trecuți prin abordare. De data asta, până la final nu aflăm la ce lucrează Sofia, în schimb învățăm că împărtășirea creațiilor tale și celor din jurul tău este un lucru vital, deși poate fi în același timp și terifiant. Care e morala reclamei? Să creezi fără să împărtășești e ca și cum ai cumpăra un cadou și l-ai închide undeva departe, să nu îl vadă nimeni.
Dar ca să ajungem la acest rezultat final a fost vorba de o muncă titanică. Share Your Gifts a fost realizat folosind o combinație de decoruri practice, fizice cu personaje create pe computer. Mai jos am un Making-of al animației, pus la dispoziția tuturor de către cei de la Apple, în care puteți vedea exact cum au fost create decorurile fizice, cum a fost filmat totul și apoi cum au fost create si adăugate personajele generate prin CGI.