The Circle, un scurtmetraj filmat în întregime cu drona
Câștigător al premiului Oscar trage un film doar cu noua dronă DJI Inspire 2
Ieri cei de la DJI au ținut un eveniment special în care au anunțat lansarea a două modele noi de dronă: Inspire 2 și Phantom 4 Pro. O dată cu acest anunț, cei de la DJI au intrat într-o altă ligă, alături de giganți ai tehnologiei (și nu numai), care se folosesc de promo-uri realizate în stilul unor scurtmetraje pentru a-și promova cele mai noi produse. Sigur vă amintiți de promo-ul Apple filmat cu iPhone 5s și regizat de fiul lui Ridley Scott sau de promo-ul Bentley filmat în întregime pe iPhone și editat pe un iPad pe bancheta din spate a mașinii.
Cei de la DJI, pentru a promova noua dronă Inspire 2, a lansat ieri The Circle, un scurtmetraj tras de directorul de imagine Claudio Miranda, câștigător al premiului Oscar pentru imagine pentru Life of Pi și care îi are în rolurile principale pe Ryan Phillippe și Noah Schnapp (Stranger Things). Întregul scurtmetraj a folosit la filmări noua cameră X5R cu care vine echipată drona DJI Inspire 2.
The Circle demonstrează cu Inspire 2 poate deveni o parte integrată a procesului creativ din industria de film. Miranda (Life of Pi, Oblivion, Tron) a folosit Inspire 2 și noua sa cameră la toate cadrele scurtmetrajului, de la prim-planuri emoționale până la incredibilele cadre aeriene, specifice dronelor. Da, se pot opbtine aceleași rezultate cu un mix de alte scule (mai mult sau mai puțin costisitoare), însă e prima dată când un producător de drone vine cu o cameră care produce o imagine destul de cinematică pentru a rivaliza cu camerele normale, indiferent unde și cum o folosești.
Unul dintre avantajele noii drone și a camerei cu care este echipată este posibilitatea de a capta imaginile în format RAW, astfel că directorii de imagine se pot juca cu Dynamic Range pentru a obține rezultatul pe care îl doresc. Mai mult, acum aceste avantaje vin de la un gadget care nu te sărăcește instant în momentul în care îl achiziționezi. Mă refer acum la cei care fac filmări la modul cel puțin semi-profesionist, amatorii mulțumindu-se și cu scule la prețuri sub 1000 de euro.
Vă las să vedeți mai jos scurtmetrajul realizat de DJI:
Mai jos am pentru voi câteva imagini de la filmările scurtmetrajului, precum și un video care ne prezintă workflow-ul prelucrării imaginilor trase cu Inspire 2 în post-producție:
Şi prezentarea oficială a noii drone DJI Inspire 2: