În urmă cu aproape 25 de ani, mai precis în septembrie 1990, a fost lansat unul din cele mai bune filme ale lui Martin Scorsese (poate chiar cel mai bun) – Goodfellas. Acum, după un sfert de secol, filmul încă rezistă la testul timpului din mai multe perspective: în primul rând filmul încă rezistă pe multe liste cu cele mai bune filme în general sau cu cele mai bune filme despre gangsteri. Pe cele mai multe liste se află ori pe locul 2 ori pe locul 3 în topul celor mai bune filme cu gangsteri, după Godfather (indiferent că e doar după prima parte sau după primele două părţi). Celebrul Roger Ebert l-a catalogat ca cel mai bun film despre mafie din toate timpurile.

Totuşi, pe cât de apreciat este până în zilele noastre de public şi de critici, la premiile Oscar din 1991 a avut parte de şase nominalizări, printer care pentru Cel mai bun regizor – Martin Scorsese, Cel mai bun film, Cea mai bună actriţă în rol secundar – Lorraine Bracco şi Cel mai bun actor în rol secundar – Joe Pesci, aceasta din urmă fiind şi singura categorie la care filmul a câştigat. La patru dintre celelalte cinci categorii la care nu a câştigat a fost bătut de marele câştigător al acelui an Dansând cu lupii al lui Kevin Costner, o mare nedreptate aş zice eu uitându-mă acum în urmă la cele două filme. La categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar Lorraine Bracco a pierdut în faţa lui Whoopi Goldberg, care a câştigat pentru rolul ei din Ghost.

Da, trebuie să recunosc că Goodfellas este unul din filmele mele preferate şi asta din multe motive. În primul rând, chiar şi azi la a nu ştiu câta vizionare filmul nu îşi pierde din prospeţime şi nu devine plictisitor. Scenariul este unul din punctele forte ale filmului lui Scorsese şi este adaptat după romanul Wise Guy al lui Nicholas Pileggi de către regizor împreună cu autorul romanului. Faptul că este bazat pe experienţele de 25 de ani în mijlocul mafiei ale lui Hill (interpretat magistral de Ray Liotta) îi dă o notă mare de autenticitate filmului, care ne arată viaţa de zi cu zi din sânul mafiei, a nevestelor de mafioţi, dar nu a capilor ci a celor care duc greul în fiecare zi. Stilul vizual al lui Scorsese a atins apogeul în Goodfellas, un stil care a fost copiat cu succes şi în alte producţii, nu neapărat filme despre mafie. Pentru mine, acest film contine una din cele mai bune scene trase dintr-o bucată din toate timpurile, la fel cum tot în Goodfellas Scorsese ne arată ce a învăţat de la maestrul suspansului Hitchcock într-o scenă în care foloseşte cu măiestrie efectul Vertigo (sau dolly zoom). Avem parte de o distribuţie incredibilă, condusă magistral de Ray Liotta, ajutat de Robert De Niro, Joe Pesci, Paul Sorvino sau Lorraine Bracco, lansând şi carierele unor actori ca Michael Imperioli sau Debi Mazar.

Pe scurt, Goodfelaas este un film complex ce a reuşit din punctual meu de vedere să atingă excelenţa în toate câmpurile, de la regie şi scenariu până la interpretare, imagine şi montaj şi mai ales este cel mai bun film din lunga si fructuoasa carieră a lui Martin Scorsese. La mulţi ani Goodfellas!